Acasă Politică EUGEN NEAŢĂ: Codul Penal adoptat în noua formă pune accent pe respectarea...

EUGEN NEAŢĂ: Codul Penal adoptat în noua formă pune accent pe respectarea legii

Parlamentarii au dat miercuri, 4 iulie 2018, votul final modificărilor aduse Codului Penal, cu 167 voturi ”pentru”, 97 ″împotrivă″⁣ şi 19 abțineri. PSD a avut nevoie de minim 165 de voturi favorabile. Astfel, modificările propuse de PSD au devenit lege. Printre cele mai importante modificări sunt cele prin care se dezincriminează total neglijența în serviciu și parțial abuzul în serviciu. Deputatul PSD, Eugen Neaţă, fost inspector şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea consideră că modificările aduse Codului Penal erau necesare în contextul în care legislaţia română în materie penală trebuie armonizată cu cea europeană.

„Am votat în plenul Camerei Deputaţilor (cameră decizională) Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal, precum şi a Legii nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, după dezbateri care au avut loc în prezenţa tuturor grupurilor parlamentare, fiind asigurată o procedură transparentă şi democratică.
Codul penal adoptat în noua formă pune accent pe respectarea legii, în sensul de a nu se mai crea situaţii în care cetăţenii să fie cercetaţi abuziv. În ultimii ani, au fost foarte multe cazuri în care cetăţeni români au fost trimişi în judecată pentru ca la final să fie achitaţi, acest fapt demonstrând că sistemul trebuie reformat. De asemenea, era necesară armonizarea urgentă a legislaţiei cu deciziile Curţii Constituţionale şi, totodată, se cerea transpunerea Directivei 2016/343 a Parlamentului European şi a Consiliului din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumţiei de nevinovăţie şi a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale şi a Directivei 2014/42/UE din 3 aprilie 2014 privind îngheţarea şi confiscarea instrumentelor şi produselor infracţionale săvârşite în Uniunea Europeană. Codul penal a fost adoptat cu amendamente din partea Comisiei speciale a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei şi din partea oganismelor care reprezintă magistraţii, respectiv Consiliul Superior al Magistraturii, Uniunea Naţională a Judecătorilor din România, Forumul Judecătorilor şi Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”, susţine deputatul Eugen Neaţă.

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.