Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Emilian Frâncu, spăşit în faţa primarilor PNL din Vâlcea

• primarul s-a spovedit şi în faţa bepetiştilor, obţinându-le iertarea

PLOCONEALĂ. „Se spune că cei care fac armata devin mai înţelepţi. Eu nu am făcut armata în tinereţe, aşa că acum, după experienţa trăită, cred că sunt puţin mai înţelept” – a cugetat Emilian FRâncu în faţa celor 212 de aleşi liberali din judeţul Vâlcea, prezenţi la alegerea preşedintelui Ligii Aleşilor Locali. De asemenea, Emilian Frâncu şi-a făcut din nou publică hotărârea de a nu demisiona din funcţia de primar al Râmnicului, fiind decis să-şi ducă mandatul până la sfârşit, asta dacă nu intervine DNA-ul între timp.

În aceeaşi cheie, trebuie amintit şi un alt amănunt extrem de important, de la şedinţa BPT de vineri, 4 octombrie a.c., care a durat mai bine de 5 ore, fiind dezbătute probleme „arzătoare” ale bucătăriei PNL din întreg judeţul. Aşa cum se ştie, mai mulţi liberali, cel mai vocal fiind Victor Giosan, i-au cerut demisia de onoare lui Frâncu. Frâncu a fost invitat la BPT-ul de vineri, ca să-şi spună punctul de vedere. Dacă unii mai credeau că lucrurile puteau să ia altă turnură, s-au înşelat amarnic. Frâncu şi Buican au fumat pipa păcii, în văzul tuturor bepetiştilor prezenţi, deşi primarul condamnat cu suspendare nu a scăpat de muştruluiala colegilor de partid. Cei mai vehemenţi contestatari au fost Victor Giosan, senatorul Adrănel Cotescu şi primarul oraşului Horezu, Ilie Fârtat. Majoritatea luărilor de poziţie au fost critice la adresa lui Emilian Frâncu şi n-a fost primit cu flori şi covor roşu, aşa cum s-ar fi aşteptat. Ba, mai mult, de câteva ori a fost şi somat să tacă de Cristian Buican când începuse să depene el amintiri din puşcărie, de pe vremea când împărţea el celula cu Nelu Iordache şi cum vroia DNA-ul ca acesta să-l dea în gât pe liberalul Silaghi. În final, preşedintele Buican a fost nevoit să-şi arate deschiderea faţă de Frâncu, apreciind că îi acordă toată încrederea şi că vor trage linie după alegerile europarlamentare. A fost stabilit un target şi dacă organizaţia municipală îl îndeplineşte, atunci s-a înşelat BPT-ul, dacă nu, atunci cu toţii vor trebui să-i dea dreptate lui Ilie Fârtat care a spus că organizaţia de la municipiu e varză.

Aşadar, după săpuneala de vineri, Frâncu şi-a mai pus cenuşă în cap încă o dată, cerându-şi scuze de la primarii PNL din judeţ. „Vreau să-mi cer iertare tuturor pentru disconfortul de imagine produs de un eveniment nefericit din viaţa mea. Vreau să vă mulţumesc pentru modul în care v-am simţit alături, să-i mulţumesc preşedintelui organizaţiei, care a reuşit să gestioneze foarte bine această criză. Oricui i se poate întâmpla în viaţă să treacă prin clipe de necaz, nefericite şi e bine ca noi, cei din Liga Aleşilor Locali, să ne arătăm solidaritatea. Să arătăm că suntem o familie unită şi să ne sprijinim unii pe alţii. Eu doar prin fapte voi putea să demonstrez că sunt nevinovat şi în continuare mă voi lupta pentru acest lucru. Eu am un contract cu râmnicenii şi de aceea voi duce la capăt acest mandat şi ne va fi bine tuturor” – a încheiat Frâncu.