Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Emilian Frâncu, aplaudat la scenă deschisă, la conferinţa de alegeri a PNL

Nimeni dintre cei 1200 de delegaţi liberali, dar nici invitaţii, ce să mai vorbim despre reprezentanţii mass-media, nu se aştepta ca în discursul său, Cristian Buican să amintească despre primarul arestat Emilian Frâncu. Surprinzător, Buican nu a ascuns gunoiul sub preş, ci a vorbit deschis despre Emilian Frâncu şi ce a reprezentat el pentru liberalismul vâlcean. Credem că pentru prima dată, Buican nu şi-a mai făcut calcule politice, ci a simţit că trebuie să vorbească despre acest subiect.

Redăm integral fragmentul din discursul lui Buican referitor la Frâncu: „Toate aceste rezultate sunt umbrite astăzi de regretul că cel care pentru prima dată în istoria post-decembristă a judeţului Vâlcea a câştigat Primăria Râmnicului, nu poate fi astăzi alături de noi, din cauza unui eveniment nefericit. Şi pentru a clarifica unele lucruri, aş vrea să fac o paranteză. Nu ne stă în caracter să ne dezicem de niciun coleg de-al nostru. Suntem nişte oameni demni, care întotdeauna am ţinut la colegii noştri, i-am apărat, i-am susţinut, dar atunci când au greşit i-am şi sancţionat. Vreau să vă spun că eu şi cred că nici dvs. nu vă deziceţi de cel care a fost două mandate preşedinte al PNL Vâlcea. Vorbesc aici de primarul Râmnicului, Emilian Frâncu. Trebuie să-i recunoaştem meritele pe care le-a avut, să recunoaştem că a condus, şi a condus bine această filială timp de două mandate, ridicând-o de la procente infime, la procente semnificative, transformând PNL Vâlcea într-o forţă politică de luat în calcul în judeţul Vâlcea. De aceea, trebuie să-i recunoaştem meritele. Astăzi, colegul nostru este într-o situaţie deosebită. Poate că a greşit, poate că n-a greşit şi cineva îi doreşte răul. N-avem de unde să ştim acest lucru, dar noi trebuie să avem o poziţie foarte clară. Nu ne dezicem de foştii şi actualii colegi. Nu noi suntem cei care stabilim vinovăţia unui cetăţean al României. Să aşteptăm ca instituţiile statului abilitate să-şi spună cuvântul, după care noi toţi vom stabili care este atitudinea pe care o s-o avem, gestul politic faţă de colegul nostru. Până atunci rămâne fostul nostru preşedinte şi actualul nostru coleg”.

MAGDA POPESCU