Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
foto Vocea Valcii

Echipa BOMBĂ din PSD Vâlcea îşi face planuri de viitor

foto Vocea ValciiCă există cel puţin două tabere în PSD Vâlcea nu se mai îndoieşte nimeni şi nici că ar fi ceva anormal, în condiţiile în care şi la liberali se practică politica de turmă. Dar, ca la pesedişti la nimeni! Să se strângă atât de multe non-valori într-o singură tabără, e ceva mai rar.

Aşa cum Vocea Vâlcii vă anunţa în urmă cu puţin timp, există câţiva indivizi în cadrul PSD Vâlcea care se văd moştenitorii defunctului preşedinte Ion Cîlea. „Prinţii moştenitori” sunt nimeni alţii decât Adrian Buşu şi Remus Grigorescu, recunoscuţi pentru talentul lor de a-i gâdila urechea cu limba lui Cîlea, în trecut. Ei bine, acum, cei doi indivizi cred că li se cuvine tronul şi fac tot felul de jocuri de culise pentru a ajunge acolo.

Numai că, văzând că adepţii întârzie să apară, social-democraţii din judeţul Vâlcea alegând să meargă ori de partea deputatului Costi Rădulescu, ori de partea senatorului Laurenţiu Coca, cei doi „prinţi” şi-au reconsiderat poziţia şi acum vor în fruntea partidului, dar nu chiar primul loc.

Astfel, Buşu şi Grigorescu s-au gândit ei bine, alături de „descoperitorul de talente” Lovin şi au mers la negocieri cu Laurenţiu Coca. În aceste condiţii, ei au început să împartă funcţii în dreapta şi-n stânga, făcând planuri de viitor şi fiind convinşi că le va ieşi manevra.

Iată echipa BOMBĂ gândită de „prinţii moştenitori”, o echipă care stârneşte râsul adversarilor politici, convinşi că dacă aceştia vor avea câştig de cauză, PSD-ul va ajunge un partid de duzină la Vâlcea:

Laurenţiu Coca – preşedintele PSD Vâlcea;
Adrian Buşu – preşedinte executiv al PSD Vâlcea;
Remus Grigorescu – secretarul partidului (în locul lui Dumitru Persu);
Dumitru Lovin – preşedinte la Pensionari;
Carmen Ilie – preşedinta femeilor pesediste.