Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Deputatul Vîlcu, nemulţumit de noua conducere a Consiliului de Administraţie TVR

Deputatul Samoil Vîlcu şi-a exprimat, prin intermediul unui comunicat de presă, nemulţumirea faţă de situaţia creată prin votul parlamentarilor USL, care au ales un nou Consiliu de Administraţie al TVR ce nu include şi un membru al PDL, aşa cum era legal. „Situaţia este fără precedent în ultimii 22 de ani, iar această premieră creată de USL este una nedemocratică. Niciodată după Revoluţie nu s-a mai întâmplat ca un partid parlamentar să nu aibă un reprezentant în Consiliul de Administraţie al televiziunii naţionale. În plus, actuala putere a promis că va depolitiza această instituţie, iar acum ei dovedesc contrariul încălcând şi cea mai elementară regulă de echidistanţă în cadrul acestui organism care reglementează activitatea TVR. Toţi reprezentanţii noului CA al TVR sunt oameni politici, nicidecum profesionişti în domeniu, aşa cum era normal, având în vedere că USL a trâmbiţat că îşi doreşte depolitizarea televiziunii naţionale. Această decizie este o continuare a atitudinii nedemocratice a USL, după ce a transferat Institutul Cultural Român din subordinea Administraţiei Prezidenţiale în subordinea Senatului, este de fapt o nouă încălcare flagrantă a legii. Preocupările actualei guvernări sunt departe de promisiunile care ar fi trebuit să însemne noi locuri de muncă şi investiţii”, a declarat deputatul PDL Samoil Vîlcu.

RAUL POP