Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Deputatul PSD Eugen Neaţă prezintă stadiul documentației necesare începerii lucrărilor la Autostrada Sibiu-Pitești

Preocupat de infrastructura ţării noastre, atât de necesară pentru dezvoltarea României, pentru atragerea de investitori străini, care au nevoie să-şi transporte rapid şi în siguranţă producţia, deputatul PSD de Vâlcea, Eugen Neaţă, ne prezintă stadiul documentaţiei necesare pentru începerea lucrărilor la Autostrada Sibiu – Piteşti.

„Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) aduce la cunoștința stadiul documentației necesare începerii lucrărilor la Autostrada Sibiu-Pitești.

• Secțiunea 1 Sibiu – Boița: Lungime: 13,17 km; Valoare: 765,84 mil. lei fără TVA; Sursa de finanțare: POIM 2014 – 2020; Termen de finalizare: 2023; Stadiul actual: Oferte în evaluare, cu termen estimat de semnare a contractului de proiectare și execuție – trim I 2019. Contractul va putea fi semnat doar după îndeplinirea clauzei suspensive înscrisă în cadrul Documentației de atribuire cu privire la obținerea Acordului de Mediu (estimat trim IV 2018).

• Secțiunea 2 Boița – Cornetu

• Secțiunea 3 Cornetu – Tigveni

• Secțiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș: Lungime 34,33 km – secțiunea 2; 35,30 km – secțiunea 3; 9,86 km – secțiunea 4; Sursa de finanțare POIM 2014 – 2020; Termen de finalizare 2025; Stadiul actual: Lansarea procedurii de licitație este condiționată de emiterea Acordului de Mediu (estimat în trim. IV 2018)

• Secțiunea 5 Curtea de Argeș – Pitești: Lungime 30,36 km; Valoare 1.834 mil. lei fără TVA; Sursa de finanțare POIM 2014 – 2020; Termen de finalizare 2023; Stadiul actual: Oferte în evaluare, cu termen estimat de semnare a contractului de proiectare și execuție – trim. I 2019. Contractul va putea fi semnat doar după îndeplinirea clauzei suspensive înscrisă în cadrul Documentației de atribuire cu privire la obținerea Acordului de Mediu (estimat în trim. IV 2018).

Tot în cadrul acestui proiect important se vor demara lucrările pentru Varianta de ocolire Râmnicu Vâlcea pe o lungime de 15,90 km, cu o valoare de 276.36 mil. lei fără TVA.
Sursa de finanțare POIM 2014 – 2020.

Procedura de achiziție publică urmează a fi demarată după validarea documentației de către ANAP – estimat octombrie 2018.

Consider că este necesar a fi urgentate toate măsurile pentru realizarea acestui proiect important pentru România. Am încredere că în viitorul apropiat țara noastră va avea infrastructura de care are nevoie” a spus deputatul Eugen Neaţă.