Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Deputatul Lovin speră ca, din economiile pe PNDL, să se finanţeze proiectul de modernizare a drumurilor din Stoeneşti, dar şi alte investiţii similare din judeţ

La finalul acestei săptămâni, deputatul Dumitru Lovin a fost prezent în mijlocul mai multor comunităţi din judeţ şi a discutat cu vâlcenii despre principalele probleme cu care se confruntă. Parlamentarul a stat de vorbă şi cu primarii localităţilor vizitate, aceştia atacând, în mare parte, aceleaşi subiecte: finanţarea unor proiecte prin PNDL, alocarea fondurilor necesare de la Guvern pentru echilibrarea bugetelor locale ş.a.m.d..

„Primarii au foarte mare dreptate, dar sper ca, din economiile care se vor face pe Programul Ordonanţa 28, să rămână suficienţi bani pentru a fi finanţate proiectele de modernizare a drumurilor, care, la ultima sesiune, n-au trecut. Într-adevăr, într-o localitate, pe lângă sănătate şi educaţie, starea drumurilor este extrem de importantă. La fel şi utilităţile. (…) O astfel de discuţie am avut cu domnul Gheorghe Dumbravă, primarul de la Stoeneşti, care ne-a cerut tuturor parlamentarilor să intervenim la Bucureşti în sensul eficientizării PNDL, al prioritizării investiţiilor, pentru că unele sunt urgente, altele mai pot aştepta”, a declarat deputatul Dumitru Lovin.

Liderul ALDE Vâlcea a adăugat că, în ceea ce priveşte comunitatea din Stoeneşti, una dintre cele mai arzătoare probleme locale este starea unor drumuri din satele Stoeneşti, Bârlogu, Budărăşti, Dobriceni, Gruiu, Piscu Mare, Neghineşti şi Deleni. Acestea trebuie modernizate pe o lungime de 6,455 kilometri, iar primarul Dumbravă a întocmit o documentaţie şi a depus o cerere de finanţare la Ministerul Dezvoltării pentru a le reabilita, numai că, până acum, nu a primit un răspuns pozitiv. Valoarea investiţiei, cu termen de execuţie – 4 ani, a fost estimată la aproximativ 92,2 miliarde de lei vechi, din care 3,3 ar urma să fie suportate din bugetul local.