Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Deputatul Lovin, Răban şi Dinescu fac front comun pentru a-i ajuta pe pensionari

Zilele trecute, Grigore Răban, preşedintele Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor şi Gheorghe Dinescu, reprezentantul UGPR, au organizat o întâlnire la care i-au invitat şi pe cei opt parlamentari vâlceni. Doar doi dintre aceştia au dat însă curs invitaţiei, ceilalţi invocând diverse motive care i-ar fi împiedicat să participe la această dezbatere.
După ce i-au criticat pe parlamentarii absenţi, pensionarii vâlceni, veniţi în număr foarte mare la întâlnirea de la CAR, i-au mulţumit pentru prezenţă deputatului ALDE Dumitru Lovin şi au intrat direct în subiectele care îi preocupă. Faptul că au pensii exagerat de mici, care nu le ajung pentru un trai omenesc, valul de scumpiri din această toamnă, deficienţele sistemului sanitar şi nemulţumirea faţă de administraţia publică locală, căreia îi reproşează că este incapabilă să gândească proiecte care să le permită să ducă o viaţă activă – au fost primele teme ridicate de vârstnici.
„Cerem ca valoarea punctului de pensie să nu crească din 2020 la 45 % din salariul mediu brut, ci de la 1 ianuarie 2018. Trebuie să avem o pensie minimă, care să fie cel puţin la nivelul coşului minim lunar. De asemenea, cerem a 13-a pensie şi un procent de 25 % care să se ducă din pensia unei persoane care decedează către soţul sau soţia care supravieţuieşte. (…) Tot ceea ce este construit în jur este construit de noi, cei cu părul alb şi nu cred că ceea ce solicităm este exagerat. În schimb, pot spune că este o exagerare să se elaboreze o lege a pensiilor fără ca pensionarii să fie consultaţi, cum se întâmplă. Am întrebat şi eu colegii de la Bucureşti, din conducerea Uniunii, dacă au primit măcar draftul, să-l citească. Nicidecum! La ora actuală, suntem în jur de 7 milioane de pensionari în România, reprezentăm o treime din populaţie şi, totuşi, ne ignoră!”, a adăugat Gheorghe Dinescu, preşedintele UGPR – Filiala Vâlcea.

După ce i-a ascultat pe toţi pensionarii care şi-au spus păsurile, deputatul Dumitru Lovin le-a propus câteva lucruri. În primul rând, să organizeze alte două întâlniri, una cu directorul de la Casa de Pensii şi a doua la Prefectură, astfel încât pentru problemele punctuale, legate de retrocedări, terenuri, pensii, recalculări etc., oamenii să primească pe loc răspunsuri lămuritoare sau soluţii pentru a scăpa de probleme. Nu în ultimul rând, parlamentarul ALDE l-a asigurat pe reprezentantul UGPR de tot sprijinul său şi i-a promis că va milita la Bucureşti pentru toate propunerile sale, considerându-le de bun simţ.
„Au fost câţiva domni care au acuzat că Justiţia se face discreţionar, că se fac dosare la comandă, că judecătorii dau hotărâri strâmbe în unele cazuri şi că s-a întâmplat, nu de puţine ori, ca persoane nevinovate să făcă puşcărie. Mai mult ca oricând, este necesară o lege a răspunderii magistraţilor şi eu o voi susţine. În ceea ce priveşte despăgubirile de la Ocne, vă promit că voi lua legătura cu cei din conducerea Conversmin pentru a afla de ce nu le-a dat banii cuveniţi proprietarilor terenurilor care s-au scufundat sau se află în zona de risc şi, dacă este cazul, voi face chiar şi o interpelare în Parlament”, a mai declarat reprezentantul ALDE. Pe alte subiecte, cum ar fi învinovăţirea anumitor oameni pentru faptul că Râmnicul, dar şi judeţul au ajuns pe primele locuri în ţară la sărăcie, Dumitru Lovin nu s-a exprimar, dar a lăsat să se înţeleagă că, din păcate, aceasta este şi impresia lui. „Din păcate, da, fabricile construite de generaţia dumneavoastră au fost distruse de anumiţi politicieni. La Rm. Vâlcea, vorbim de CPL, Carpatina, Oltchim şi nu numai. Faptul că statul român a privatizat unele dintre aceste fabrici şi au ajuns pe mâinile unor şmecheri care le-au stors cât au putut şi-apoi le-au pus pe butuci, iar altele n-au fost susţinute pentru a se dezvolta şi a deveni cât de cât independente le-a adus fie la faliment, fie în pragul falimentului”, a completat deputatul vâlcean, dezamăgit, ca şi pensionarii, de cele întâmplate.