Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Deputatul Lovin i-a cerut ministrului Turismului să ajute autorităţile din Voineasa să gestioneze eficient Ski Resort Transalpina

La începutul anului, deputatul Dumitru Lovin, preşedintele ALDE Vâlcea, i-a cerut ministrului Turismului să monitorizeze mai atent investiţia de la Voineasa şi să ajute autorităţile locale să gestioneze eficient Ski Resort Transalpina.

Parlamentarul a amintit că domeniul schiabil a fost realizat în urma unei investiţii guvernamentale de 35 de milioane de euro, iar în prima jumătate a anului 2017, Ministerul Turismului a alocat Consiliului Local Voineasa o sumă de 15 milioane de lei pentru finalizarea proiectului „Dezvoltarea infrastructurii de agrement, staţiunea Voineasa”. „Turiştii s-au plâns însă că, în ciuda acestor eforturi financiare, nici până în prezent nu s-au finalizat parcarea supraetajată de 400 de locuri şi accesul spre baza pârtiei. Mai mult decât atât, întregul domeniu schiabil a rămas închis, în perioada sărbătorilor de iarnă, până pe 26 ianuarie, judeţul Vâlcea înregistrând pierderi colosale din această cauză”, i-a explicat Lovin ministrului Turismului, în ianuarie.

Liderul ALDE i-a mai cerut acestuia să-i comunice care este termenul până la care Consiliul Local Voineasa ar avea obligaţia să încheie lucrările şi dacă, în acest moment, este în grafic. „Nu în ultimul rând, ţinând cont de potenţialul de dezvoltare a domeniului schiabil de la Voineasa, vă rog să îmi transmiteţi dacă, în continuare, există planuri pentru noi investiţii în zonă şi care ar fi acestea”, se mai arată în interpelarea deputatului vâlcean.