Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Deputatul Eugen Neață, legislație pentru dezvoltarea turismului montan

„Turismul este unul dintre proiectele noastre de viitor în județul Vâlcea. Turismul balnear este, desigur, cel mai vechi dintre cele practicate la noi, în stațiunile Călimănești, Govora-Băi și Olănești, dar turismul montan este cel care a luat avânt în ultimii ani. Și totuși, în mandatul meu de parlamentar, am descoperit un mare blocaj legislativ în fața dezvoltării turismului montan. Este vorba despre dificultatea de a folosi pentru investiții terenuri forestiere. În calitatea mea de deputat de Vâlcea, m-am documentat minuțios în domeniu și am inițiat o modificare legislativă care a făcut ca investițiile de pe Valea Lotrului să înflorească de-a dreptul în ultimul timp.

În urmă cu câțiva ani am descoperit că una dintre piedicile care blocau investițiile în turismul montan era chiar procedura de scoatere a terenurilor din fondul forestier, contra unor taxe exorbitante și a unor perioade de timp extrem de lungi. M-am documentat pe acest subiect și am inițiat o modificare legislativă care să simplifice această procedură și s-o facă mai accesibilă pentru cei care fac investiții în zonele turistice montane.

Am invitat pe membrii comisiilor parlamentare la Obârșia Lotrului pentru a vedea la fața locului și cum se dezvoltă o nouă stațiune, dar și cu ce se confruntă în dorința sa de a crește. Am discutat acolo inițiativa mea legislativă și apoi, în martie 2019, am trecut prin comisii modificările care permit programului Schi în România să-și arate roadele și în localități vâlcene cum ar fi Horezu, Vaideeni, Malaia, Voineasa și Perișani.

Nu există mulțumire mai mare pentru un parlamentar decât sentimentul că ești prin tot ceea ce faci parte a comunității care ți-a dat votul său cu scopul de a lucra în Parlamentul României pentru binele tuturor. Nu dau aici numele unor afaceri care s-au deblocat de-a dreptul ca urmare a inițiativei mele legislative, dar puteți să mergeți pe Valea Lotrului să vedeți ce descătușare de proiecte s-a produs prin simplificarea trecerii terenurilor din fondul forestier în cel administrativ local sau al proprietarilor de drept” a transmis deputatul PSD de Vâlcea, Eugen Neață.