Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Deputatul Dumitru Lovin le dă o veste bună minerilor!

• persoanele care au lucrat în activitatea minieră în subteran, în proporție de cel puțin 50% din timpul normal de muncă, și au cel puțin 45 de ani pot ieși la pensie, dacă au un stagiu de cotizare de cel puțin 15 ani

Miercuri, 12 iunie 2019, cu susținerea noastră, a deputaților ALDE, a trecut de Camera Deputaților, for decizional, inițiativa legislativă care are în vedere modificarea art. 56, alin. (1), lit a) din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, urmând să ajungă pe masa Președintelui pentru a fi promulgată. Mai precis, inițiativa legislativa, prevede crearea cadrului legal pentru includerea în categoria beneficiarilor pensiei pentru limită de vârstă a persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 15 ani în locurile de muncă și care au fost disponibilizate ca urmare a închiderii unităților miniere, potrivit obligațiilor pe care și le asumă statul român în negocierile cu Comisia Europeană.
Necesitatea unei astfel de completări ține de situația socio-economică din zonele miniere, unde vor fi închise anumite exploatări miniere ca urmare a înțelegerii dintre statul român și Comisia Europeană.
Modificarea legii, susținută de noi, deputații ALDE, oferă posibilitatea persoanelor care au lucrat în activitatea minieră în subteran, în proporție de cel puțin 50% din timpul normal de muncă, și au cel puțin 45 de ani să poată ieși la pensie, dacă au un stagiu de cotizare de cel puțin 15 ani. Această prevedere se va aplica exclusiv pentru persoanele ce urmează să fie concediate ca urmare a închiderii exploatărilor miniere ca urmare a obligațiilor pe care și le asumă statul român în negocierile cu Comisia Europeană.