Deputatul PSD Constantin Rădulescu este din ce în ce mai activ. El încearcă să le acorde atenţie şi să rezolve problemele cetăţenilor din întreg judeţul, nu numai celor din Colegiul Uninominal Rm. Vâlcea Sud, unde a fost ales. Zilele trecute, deputatul vâlcean i-a interpelat pe trei importanţi demnitari ai Guvernului României, cerând sprijinul pentru extinderea reţelei electrice în zonele mărginaşe ale comunelor Vlădeşti, Malaia, Dăeşti, Bujoreni, Şuteşti, Măldăreşti şi Stroeşti.
Astfel, deputatul Constantin Rădulescu a trimis interpelări pe adresa premierului Victor Ponta, a ministrului Economiei – Andrei Gerea şi a vicepremierului Liviu Dragnea, susţinând că în România anului 2014 este inacceptabil să mai existe gospodării ce nu sunt racordate la energie electrică. „România are în acest sens un Memorandum aprobat în 9 Martie 2010 între Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Memorandum în care s-a specificat că respectarea lui devine obligaţie trasată prin Directiva sus-amintită. Asta, însă, doar pe hârtie şi la nivel declarativ. În fapt, situaţia a rămas neschimbată: avem în momentul de faţă aproape 100.000 de gospodării în care, odată cu venirea serii se aprind lumânări, felinare sau lămpi cu gaz lampant, la lumina cărora, printre altele, sunt nevoiţi, de multe ori, să-şi facă temele şcolarii, care peste zi au trebuit să-şi ajute părinţii la treburile din gospodărie, efectuate manual în lipsa unor utilaje, dispozitive, maşini de spălat, scule şi altele asemenea de natură electrică, adică nişte lucruri care presupun civilizaţie, care înseamnă un anume grad de confort, o uşurare a efortului fizic, o altă viziune asupra vieţii” – susţine deputatul vâlcean în interpelarea sa.
Mai mult, Constantin Rădulescu dă exemplul judeţului Vâlcea, unde în 7 localităţi încă mai există oameni ce trăiesc în beznă, în condiţiile în care judeţul nostru este plin de hidrocentrale. „Pentru judeţul Vâlcea, Consiliul Judeţean a emis o Hotărâre (nr.97/30.06.2009) şi a elaborat 6 proiecte pentru extinderea reţelei electrice în comunele Vlădeşti, Mălaia, Dăeşti, Bujoreni, Suteşti, Măldăreşti şi Stroeşti, dar, până în prezent, nu s-au găsit banii necesari. Precizez, ca o ironie a sorţii faţă de lipsa curentului electric din unele gospodării din judeţul Vâlcea, că pe raza comunei Mălaia există 3 hidrocentrale (Lotru-Ciunget, Malaia şi Brădişor) care însumează o putere instalată de 643 de MW, pe raza comunei Dăeşti, vecină cu comuna Bujoreni există o hidrocentrală pe râul Olt cu o putere instalată de 37 de MW, iar pe raza municipiului Rm. Vâlcea, vecin cu comuna Vlădeşti, există 2 hidrocentrale cu o putere instalată totală de 94 de MW şi o termocentrală (CET Govora) cu o putere instalată de 200 de MW, fără a mai vorbi că puterea instalată din toate hidrocentralele de pe teritoriul judeţului Vâlcea plus CET Govora, însumează aproape 2.000 de MW. În lumina celor de mai sus, vă rog să sprijiniţi, în mod concret, demersurile Consiliului Judeţean Vâlcea pentru extinderea, în acest an, a reţelei electrice în zonele mărginaşe din comunele Vlădeşti, Mălaia, Dăeşti, Bujoreni, Şuteşti, Măldăreşti şi Stroeşti” – mai spune deputatul PSD Constantin Rădulescu.
Lasă un comentariu