Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Deputat Vasile Cocoş: Fondurile europene pentru exploataţii pomicole, o mare reuşită

Deputatul Vasile Cocoș spune că fondurile disponibile prin submăsura (sM) 4.1a „Investiţii în exploataţii pomicole” din sesiunea actuală au fost epuizate, fiind atinsă limita de 200% din alocare.

„Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a primit on-line, pentru sM 4.1a, în sesiunea din acest an 291, de solicitări de finanţare în valoare totală nerambursabilă de 170,4 milioane de euro. Alocarea financiară, disponibilă pentru sesiunea anuală de depunere a cererilor de finanţare a investiţiilor la nivel naţional, a fost de 85 de milioane de euro. Numărul mare de proiecte, cât şi faptul că plafonul financiar pentru depunerea cererilor de finanţare a fost epuizat arată clar interesul major pe care investiţiile în sectorul pomicol îl au în ultima perioadă”, a declarat Vasile Cocoș.

Parlamentarul social-democrat a mai spus că sesiunea de depunere a proiectelor pentru investiţii în exploataţii pomicole prin sM 4.1a a fost lansată în data de 27 decembrie 2017, iar termenul limită de depunere a cererilor de finanţare este 30 iunie 2018.