Marţi, 13 februarie, deputatul PSD Ştefan-Ovidiu Popa a susținut, în Ședința de plen a Camerei Deputaților, o declarație politică cu privire la animalele sălbatice care distrug recoltele oamenilor:
“În județul Vâlcea, în mai multe localităţi situate în sudul judeţului, turmele de porci mistreţi fac ravagii în recoltele locuitorilor zonei. Aceste animale părăsesc pădurile în căutare de hrană şi distrug culturile agricole ale oamenilor. Fenomenul migrării acestor animale din pădure spre culturile agricole, în special în perioadele secetoase, nu este o problemă nouă, este o situație care persistă de ceva timp.
Acum câţiva ani, au fost semnalate probleme în mai multe localități, aceleași probleme fiind semnalate și în prezent, cu toate că în trecut au avut loc mai multe întâlniri de lucru cu factorii responsabili în gestionarea fondului cinegetic pentru identificarea unor soluţii legale, de limitare a pagubelor produse culturilor agricole.
Aceste probleme nu sunt necunoscute, ba din contră, au fost semnalate și aduse la cunoștință asociaţiilor de vânătoare care gestionează fondul cinegetic de pe raza judeţului Vâlcea, Gărzii Forestiere şi Direcţiei Silvice.
Pe lângă prejudiciile evidente produse locuitorilor, tergiversarea luării măsurilor legale pentru îndepărtarea și prevenirea unor astfel de situații, au făcut ca aceste animale să se adapteze zonei locuite și au devenit un real pericol, chiar și pentru viața locuitorilor.
Autoritățile locale au primit aproape zilnic solicitări pentru despăgubiri din partea cetăţenilor afectaţi. Oamenii sunt disperaţi, pentru că, deşi au făcut tot ceea ce au putut pentru a îndepărta animalele sălbatice, acestea continuă să vină în sate și să invadeze culturile și gospodăriile. Mistreții nu sunt singurele animale care le invadează gospodăriile, aceeași situație existând și cu șacalii şi vulpile, care sunt exrem de agresivi.
Legislaţia actuală, face aproape imposibil ca aceşti oameni să fie despăgubiţi prin HG 1679/2008 privind modalitatea de acordare a despăgubirilor prevăzute de Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, precum și obligațiile ce revin gestionarilor fondurilor cinegetice și proprietarilor de culturi agricole, silvice și de animale domestice pentru prevenirea pagubelor, care prevede ca în 24 de ore de la depunerea sesizării se convoacă de către autoritățile locale o comisie de evaluare, formată din reprezentanţi ai Primăriei, Mediului şi Ministerului Agiculturii. Țin să menționez ca pentru această hotărâre de guvern nu există nicio modificare din 2008 până în prezent.
Este imperios necesar să modificăm limitarea acestor pagube iar cei care se ocupă de gestionarea fondurilor de vânătoare ar putea avea un control mai strict al animalelor sălbatice din aria pe care o administrează sau să crească realmente cotele de recoltare la mistreţ, sau orice alte măsuri pe care împreună le găsim oportune.
Stimați colegi, județul Vâlcea nu este singurul județ din țară care se confruntă cu o astfel de situație ingrijorătoare, iar noi suntem obligați să luăm măsurile legislative necesare, de urgență, prin reglementări mai clare pentru remedierea acestora”.
Lasă un comentariu