„În urmă cu câteva ore, Camera Deputaților a votat în plen inițiativa mea legislativă care aduce Consiliul Suprem de Apărare a Tării (CSAT) în procesul de numire a directorului Direcției Generale de Protecție Internă (DGPI) a Ministerului Afacerilor Interne.
În lunile martie și aprilie ale acestui an, inițiativa a primit avizul favorabil al tuturor comisiilor consultate. La începutul acestei luni, inițiativa a fost înscrisă pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților din 22-23 mai 2023. Astăzi, a primit votul plenului și merge mai departe la promulgare.
Am mai spus-o și în trecutul apropiat: această modificare a legii are ca obiectiv instituirea unui control multiplu asupra numirii aflată până acum la dispoziția unui singur om. Sunt mândru că am inițiat această modificare legislativă, susținută de un grup foarte numeros de colegi parlamentari, contribuind astfel la modernizarea domeniului de activitate care m-a consacrat profesional. Suntem cu toții interesați ca instituțiile statului nostru să funcționeze după reguli profesionale și administrative fără cusur. Controlul multiplu asupra unora dintre decizii este una dintre căile prin care se elimină o posibilitate de abuz. Nu este singurul subiect de acest tip pe care îl urmăresc prin inițiativele legislative înaintate de mine în Parlamentul României. Mulțumesc cu acest prilej tuturor celor care au susținut prin semnătura lor, prin votul în comisii și, acum, prin votul în plen, inițiativa mea legislativă și principiul controlului multiplu asupra deciziilor care pot avea un impact major asupra funcționării societății românești.” a transmis deputatul de Vâlcea, Eugen Neață.
Lasă un comentariu