”Agitația care a cuprins țara în ultimele luni este departe de orice fel de normalitate. O țară se dezvoltă într-o oarecare pace socială. În normalitate. În normalitatea în care lucrurile se fac pas cu pas până când funcționează ca un ceas. Au trecut vreo câțiva ani de la aceste promisiuni prezidențiale și vreo câteva luni de la ultima: normalitatea. Cel care îndemna mai ieri la normalitate, face cel mai mult zgomot în politica românească. Departe de regulile elementare ale democrației, ține morțiș la un guvern al său fără nicio majoritate în parlament. Guvernul liberal este, desigur, imposibil, nu pentru că nu-l vrea cineva, ci pentru că nu are susținere elementară în parlament. Nu a avut de la început. Insistențele președintelui sunt să aibă această susținere cu de-a sila. Nu știm încotro se îndreaptă gândul prezidențial. Spre ratatele alegeri locale în două tururi sau spre încă speratele alegeri anticipate sau în cu totul altă parte, încă nu știm. Acest pachet de obsesii electorale – alegeri locale în două tuturi și alegeri generale anticipate – fac din politica românească cea mai agitată situație din regiune. O anormalitate, desigur, care produce aberații cum am văzut în noaptea cu ordonanțe și hotărâri scrise pe genunchi. Nu poți să ieși în evidență cu așa ceva în Europa. Cu un Guvern al nimănui (există și parlamentari liberali care nu au susținut acest guvern la motiunea de cenzură) și cu speranțe iluzorii la alegerile anticipate. Și dacă nu câștigă voturi de ajuns acest guvern la alegerile anticipate, ce se mai dorește pe la Cotroceni? Alte alegeri anticipate, nu-i așa? Eu cred că este prea mult zgomot, posibil pentru nimic, în politica românească. Și lumea se declară din ce în ce mai deranjată de această anormalitate și de zdrăngănitul de ceas defect al acestei agitații fără motiv”.
Lasă un comentariu