Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Deputat Eugen Neață: „Beneficii corecte și complete pentru energeticieni”

„În urmă cu câteva luni, împreună cu colegii mei deputați Adrian Solomon și Mihai Weber, am inițiat o modificare legislativă care să permită celor care au lucrat în producția energiei electrice în termocentrale pe bază de cărbune, inclusiv a celor din unitățile de extracție a cărbunelui, să acceadă la grupa I și grupa a ll a de muncă fără niciun fel de discriminare.

Trebuie spus că în județul Vâlcea există un important număr de oameni care au lucrat în domeniu și care, prin admiterea inițiativei noastre legislative, pot avea acces la beneficiile grupei de muncă corecte, indiferent de perioada în care s-au aflat în activitate. Nu mai reiau aici drumul sinuos pe care l-a parcurs inițiativa de la depunere și până acum. Poate cel mai important lucru care s-a petrecut este numărul mare de colegi care s-au adăugat pe lista susținătorilor asumați. Apoi, înaintarea ei de la Senat la Camera Deputaților, care este și cameră decizională. Și avizele de la Comisia pentru egalitate de șanse, Comisia pentru drepturile omului. Astăzi, în urmă cu câteva minute, raportul cu propunere de adoptare al Comisiei pentru muncă, ultima înainte de votul final. Am vrut să fiți printre primii care află de recunoașterea completă a condițiilor grele de muncă și de accesul pe care toți energeticienii trebuie să îl aibă la beneficiile care decurg de aici. Eu mă gândesc, bineînțeles, la vâlcenii care au muncit în acest domeniu, în primul rând” a transmis deputatul de Vâlcea, Eugen Neață.