Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Deputat Daniela Oteșanu: „Austria a mers până la capăt cu o mare nedreptate”

„Am asistat astăzi cu toții la nedreptatea fără margini împotriva României, pe care reprezentanții guvernului austriac au făcut-o în Consiliul JAI. Austria a ales astăzi să fie pe contrasens cu Uniunea Europeană.
Majoritatea statelor membre UE au recunoscut, cum era normal, eforturile mari pe care România le-a făcut de ani de zile pentru îndeplinirea acestui obiectiv important, intrarea în Schengen. Au fost voci grele la nivelul UE care au spus că România MERITĂ SĂ FIE ÎN SCHENGEN. Toți acești prieteni au mulțumirea și respectul nostru.
A mai fost și un vot de conjunctură al Olandei care a precizat, totuși, că nu este împotriva României. Austria a rămas vehementă pe poziție și nu ne mai rămâne decât să așteptăm până săptămâna viitoare când România își va susține cauza în Consiliul European.
Aș dori să aduc mulțumiri europarlamentarilor romăni din PSD și PNL care au insistat cu argumente clare și puternice la toți factorii decidenți. Din păcate, cancelarul Austriei a rămas surd și orb la orice intervenție. Păcat…” a transmis deputatul PSD de Vâlcea, Daniela Oteșanu.