ALEGERI. În data de 23 iunie a.c. este programată Conferinţa Judeţeană de alegeri la liberalii vâlceni. Altădată minim doi candidaţi se băteau cu şanse pentru a ajunge preşedinte. Partidul, însă, s-a apropiat din ce în ce mai mult de PSD, unde candidatura unică pare ceva normal. La liberali, deputatul Buican nu poate face ce a făcut Cîlea la PSD. Adică nu poate candida la vedere de unul singur, fără buletin de vot. Nu poate datorită unei cutume. Când Frâncu a ajuns preşedinte al organizaţiei municipale nu a avut contracandidat. Dar a avut 20% de voturi împotrivă.
Sala Sporturilor fără război
Conferinţa va beneficia de prezenţa unui număr foarte mare de delegaţi. Probabil peste o mie. Liberalii au mulţi aleşi locali, parlamentari, preşedinţi de organizaţii care au dreptul de a participa la aceste alegeri interne. Lor li se adaugă un număr de delegaţi stabiliţi după o normă de reprezentare corespunzătoare numărului membrilor de partid. Iar partidul intrat în USL şi ajuns la guvernare şi-a mărit numărul celor care speră să câştige ceva din politică. Nu va mai fi un război între două tabere puternice ca atunci când Buican l-a ras pe Frâncu. Tânărul deputat a avut grijă să manevreze în aşa fel încât acum să nu aibă nimeni curaj sau şanse să i se împotrivească. Nu mai are nevoie să îşi bage oameni de încredere la numărare de voturi (acum patru ani aceştia au reuşit să-l scoată din birou pe Claudiu Tulugea şi să-l bage, pe ultimul loc pe Cristi Iliescu). Dar Buican se teme de un vot secret împotrivă. La bileţele ar da prost să aibă câteva sute de voturi negative. De aceea, evită certurile şi animozităţile în această perioadă. Tot din acest motiv, deşi recent dădea un comunicat de presă care lăsa să se înţeleagă că vineri, la şedinţa BPT, se va pune în discuţie suspendarea din partid a lui Frâncu a lăsat-o moartă. Nu a adus vorba despre aşa ceva şi nici ceilalţi care erau de această părere (Giosan, Dobrinescu, Fârtat) nu au mai adus vorba. Probabil până după conferinţă, Buican nu va cere nici suspendarea din partid şi nici demisia lui Frâncu de la primărie, deşi este conştient că pe măsură ce trece timpul liberalilor le va fi mai greu. Sunt câţiva în partid care doreau atât excluderea lui Frâncu, cât şi asumarea răspunderii lui Buican pentru o eventuală candidatură la primărie. Deputatul este şiret. Nu vrea o bătălie scumpă, cu şanse mici, pentru un post periculos. Deja îi curtează pe Ioniţă, Nadolu, Radu Renga, senatorul Cotescu şi pe alţii. Caută între aceştia unul pe care să-l convingă să intre într-o eventuală astfel de bătălie. Şi între timp duce bătălia sa, cu mijloace ţărăniste, pentru a avea o majoritate confortabilă în noul birou teritorial judeţean ce va fi ales luna viitoare.
Taberele din PNL
În ciuda aparenţelor, în PNL Vâlcea, există câteva grupări, hai să le spunem tabere. Neconturate bine pentru jurnaliştii şi analiştii fără experienţă, acestea, de fapt, urmăresc accederea în BPT şi un control acolo unde se iau deciziile. În fruntea uneia se află Bogdan Pistol, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, cel care era să-şi compromită definitiv cariera printr-o candidatură neinspirată şi prematură la primărie. El intră des în contact cu primarii. Iar liberalii au mulţi primari. Pistol a creat un grup cu senatorul Niţu faţă de care are trecere. Şi din această poziţie îşi pregăteşte terenul pentru o bătălie peste 4 ani. Când, dacă va avea ocazia, va încerca să-i facă lui Buican de „petrecanie”. Deocamdată, încet, Pistol a creat o grupare de primari, care vrea să candideze pentru un loc în BPT. Le-a băgat unor edili în cap ideea că de acolo ar avea mai multă influenţă. În prezent în BPT sunt 9 primari, dar mulţi dintre ei vin extrem de rar la şedinţe. Uneori greu se strânge cvorumul de 15 membri la şedinţele săptămânale. Dar asta contează mai puţin mai ales la liberali unde toţi se cred deştepţi, frumoşi şi îndreptăţiţi să fie şefi.
Deputatul Buican are şi el o tabără a sa. Din ea fac parte tinerii Victor Popescu, Bogdan Popescu, Victor Stănculescu, Cristi Iliescu, Mihai Mihalache. Unii îi sun fini, alţii vechi companioni din perioada când era activist ţărănist. Pentru Iliescu va fi probabil cel mai greu să intre din nou în BPT, mai ales că a intrat cu mult ajutor data trecută şi nu a confirmat deloc în acest mandat. Buican însă nu şi-a conturat încă o listă. Este probabil să atragă pe ea şi pe câţiva din tabăra candidaţilor fără gaşcă. Din aceasta fac parte Constantin Monceanu – cel care a intrat data trecută în BPT, deşi Buican trasase sarcină tuturor oamenilor săi să încerce stoparea lui Monceanu, senatorul Adrănel Cotescu – care ar face parte de drept din BPT, dar care vrea să ajungă apoi şi vicepreşedinte, prin vot, Mircea Poenaru – un Gică contra care este mai mereu rebel şi bine face democrației de partid!, Gheorghe Ioniţă – acest joly joker ajuns viceprimar de Râmnic spre bătaia de joc a celor care chiar se pricep în administraţie, Victor Giosan – un liberal cu vechime, obişnuit să candideze la alegerile interne etc. Va fi o aglomeraţie mare de candidaturi. Deputatul Buican se va vedea nevoit să joace extrem de diplomatic. Pentru că cei pe care nu îi va trece pe lista sa sau pe care îi va supăra, vor putea lua în considerare posibilitatea să voteze împotriva lui. Ar fi ruşinos să nu ai contracandidat, dar 30-40% din delegaţi să voteze împotriva ta. Atunci presa ar putea specula că un contracandidat cu o campanie bună şi eficientă te-ar fi putut învinge.
Buican îl invidiază pe Cîlea
Adversari permanenţi şi publici în ciuda alianţei USL, liderii PSD şi PNL Vâlcea au şi motive uneori de invidie. Fără îndoială că acum, în 23 iunie, Buican îl va invidia pe Cîlea pentru că acesta poate în PSD să facă ceea ce (deocamdată) nu este încă posibil în PNL. Ce bine i-ar fi prins lui Buican acum să poată mări numărul de vicepreşedinţi fără limită şi pe cei ai membrilor din BPT. Ar fi băgat cu grămada. Îi făcea pe toţi prin vot deschis vicepreşedinţi. Pe toţi primarii, pe toţi consilierii judeţeni şi parlamentarii. Şi nu ar mai fi fost nevoit să fie ales în secret. Aplauzele unei săli mari ca Polivalenta ar fi uns inima unui om care şi-a sacrificat nobila profesie de profesor pentru cea de carierist politic. Un carierist care are totuşi motive de stârnit şi el uneori invidie activistului de profesie Cîlea.
RADU DUMITRESCU
Lasă un comentariu