Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

De 1 Mai, președintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu, prezent la activități în județ! (FOTO)

Încă de la primele ore ale dimineții Constantin Rădulescu, Președintele PSD și al Consiliului Județean Vâlcea a început o serie de deplasări care se vor desfășura pe durata întregii zile, în diferite localități ale județului Vâlcea.
Și pentru că este 1 Mai, nu vor fi doar întâlniri cu oficialități și cetățeni ai județului, dar și participarea la o serie de acțiuni specifice zilei de 1 Mai.
“Iubesc din tot sufletul acest județ unde cu voia lui Dumnezeu și cu ajutorul oamenilor îmi desfășor activitatea în calitate de Președinte al Consiliului Județean ,dar și al PSD Vâlcea.
Îmi place să mă întâlnesc cu oamenii, îmi place să merg în mijlocul comunităților și este o adevărată bucurie pentru mine să particip la manifestările organizate de primari.
Colegii meu primari se află în prima linie “de luptă “ pentru a face fapte bune destinate comunității pe care o reprezintă.
Prin tot ceea ce facem, atât eu cât și primarii ne dorim să le dăm putere vâlcenilor să privească cu mai multă încredere în viitor.
Astăzi voi merge la o serie de manifestări sportive, dar și socio-culturale.
Le spun la mulți ani și multă sănătate tuturor românilor și vâlcenilor cu prilejul zilei de 1 Mai!”-
Constantin Rădulescu, Președinte Consiliul Județean Vâlcea