Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Daniela Oteşanu: Ridicarea plafonului pentru TVA, un real sprijin guvernamental pentru micii întreprinzători

Deputatul Daniela Oteşanu, economist ca meserie spune că un punct foarte important din programul de guvernare a fost votat luna trecută, punct care vine drept sprijin întreprinderilor mici, de familie sau persoanelor fizice autorizate, mărindu-le plaja fiscală.

„Foarte multe întreprinderi individuale, mici SRL-uri, PFA-uri, afaceri de familie se trezeau spre finele anului fiscal, cu un stres în plus, apropiindu-se de limita plafonului de TVA şi ajungeau în situaţia paradoxală de a nu mai factura pentru a nu depăşi poate la limită acel plafon. Prin măsura ce ridica acest plafon de la 220.000 de lei la 300.000, ajutăm la o destindere a afacerilor la sporirea cifrei de afaceri pentru micile biznisuri, mărirea veniturilor care se traduce prin bunăstare până la urmă. Este o măsură prevăzută în programul PSD de guvernare şi care era importantă pentru a fi aplicată mai ales că a fost extrem de solicitată”, a precizat deputatul PSD, Daniela Oteşanu.