Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

DANIELA OTEȘANU: Ne gândim la oameni, nu la voturi!

Deputații au discutat vineri, 3 aprilie 2020, într-o ședință on-line, mai multe proiecte legislative care prevăd plafonarea prețurilor la alimente și medicamente, o serie de facilități fiscale, o altă variantă a amânării ratelor, precum și o modificare a reglementărilor privind acordarea șomajului tehnic. Şedinţa s-a desfășurat după o procedură specială stabilită de Biroul permanent. Deputaţii au fost apelaţi nominal prin telefon pentru votul final, dar şi pentru dezbaterile din plen.
”În data de 3 aprilie 2020, în ședința on-line a Camerei Deputaților, au trecut o serie de proiecte de o importanță vitală pentru romăni. Între aceste proiecte, aflate în procedură de urgență:
– amânarea, la cerere, a plății ratelor bancare fără dobânzi și penalități;
– reglementarea șomajului tehnic-75% din salariu, suportat de stat;
– amânarea obligațiilor de plată a contribuțiilor sociale pentru firmele afectate;
– amânarea plăților la utilități pentru cetățeni
– scăderea taxei clawback la 15% pentru medicamentele produse în Romănia;
La aceste proiecte PSD, PRO ROMÂNIA, UDMR, PMP, minoritățile și o bună parte a neafiliaților au votat pentru. La proiectele pentru amânarea ratelor, acordarea de facilități fiscale contribuabililor persoane fizice și juridice, stabilite prin Pl-x 130/2020, liberalii s-au opus și au anunțat că le vor ataca la Curtea Constituțională. USR s-a abținut la votul pentru amânarea ratelor.
Este un moment greu, un moment care nu lasă loc pentru jocuri politicianiste, un moment în care trebuie să ne gândim la oameni, nu la voturi”.