Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Daniel Funeriu despre USL: „Ză madăr end ză fadăr divorțează”

Crin Antonescu a ajuns ciuca bătăilor în PMP. Acesta a fost ironizat de fostul ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, pentru pronunţia sa în limba engleză. Prezent la întâlnirea conducerii Mişcării Populare cu membrii şi simpatizanţii din Oltenia, Daniel Funeriu a fost întrebat din sală dacă este adevărat că preşedintele PNL Crin Antonescu i-a cerut lecţii private de engleză, pentru a depăşi nivelul de competenţă „ză madăr end ză fadăr”. Daniel Funeriu a avut un comentariu savuros, replicând: „Singurul lucru pe care pot să vi-l confirm este că, la USL, ză madăr end ză fadăr divorţează”.

Mesajul lui Funeriu pentru cei 500 de membri şi simpatizanţi PMP, care au participat la reuniunea „Mişcăm Oltenia”, a fost acela că „PMP este partidul reformiştilor lui Traian Băsescu, şi singura forţă care se opune real actualei puteri”.