• Deputatul Bleotu pregăteşte un alt candidat pentru alegerile locale din 2012
DISCORDIE. Ape tot mai tulburi în organizaţia PSD Drăgăşani, unde primarul social-democrat Cristian Nedelcu nu mai este agreat de colegii de partid. Cu toate acestea edilul susţine sus şi tare că va candida pentru funcţia de primar al municipiului Drăgăşani, la alegerile locale din anul 2012, tot din partea PSD-ului. Cum dragostea cu sila nu se poate, liderul organizaţiei, deputatul Vasile Bleotu, îi dă peste nas colegului său, transmiţându-i că nimeni nu-l mai vrea.
Conflictul dintre primarul Cristian Nedelcu şi colegii săi de partid a început imediat după alegerile locale din anul 2008, când edilul, crezând că l-a apucat pe Dumnezeu de picior, a început să-i trateze cu dispreţ pe cei ce l-au ajutat în campania electorală. Războiul a izbucnit, însă, abia în vara acestui an, când consilierii locali ai PSD s-au răzvrătit în Consiliul Local al Municipiului Rm. Vâlcea, refuzând să-i voteze primarului proiectul de pe ordinea de zi privind înfiinţarea unei societăţi comerciale pe acţiuni, societate ce urma să preia serviciile de sere şi spaţiile verzi din cadrul primăriei. Mai mult decât atât, pesediştii drăgăşeneni au început să-i reproşeze primarului că s-a îndepărtat de cetăţeni, aceştia fiind din ce în ce mai nemulţumiţi de activitatea şi de îngâmfarea sa, dar şi că face jocurile unor oameni de afaceri italieni.
„Zilele recoltei” fără pesediştii drăgăşeneni
De curând, Primăria Drăgăşani a organizat o sărbătoare tradiţională a localităţii, „Zilele recoltei”. Spre surprinderea tuturor, participarea la eveniment a fost extrem de slabă, Amfiteatrul Batca fiind aproape gol. Singurul invitat de marcă a fost liderul PSD Vâlcea, Ion Cîlea, care a plecat repede când a văzut ce fiasco s-a dovedit a fi sărbătoarea. Mai mult decât atât, trebuie menţionat că atât preşedintele PSD Drăgăşani, cât şi consilierii locali social-democraţi au refuzat să participe la eveniment. „Au fost doar 30 de oameni din Primărie acolo şi câţiva politicieni de la PDL. În rest, amfiteatrul este gol, primarul ţinându-şi discursul la nişte scaune goale. Însă, cu ocazia acestei sărbători, primarul a făcut o greşeală impardonabilă care i-a scos din minţi pe cetăţeni. A pus tiribombele şi jocurile pentru copii chiar în mijlocul oraşului, pe strada aceea care este închisă circulaţiei. Locatarii erau extrem de nemulţumiţi de acest lucru, pentru că nu au putut să doarmă toată noaptea din cauza zgomotului. Oricum primarul nu mai ţine cont de nimic, nici de opiniile colegilor şi cu atât mai puţin de cele ale cetăţenilor. Şi-a pierdut credibilitatea şi nu mai este dorit de nimeni” – ne-a declarat un consilier local PSD al Consiliului Local Drăgăşani căruia, din motive lesne de înţeles, nu-i vom dezvălui identitatea.
Toma Agăpescu, candidatul PSD în 2012
Pentru alegerile locale din vara anului 2012, conducerea organizaţiei municipale a PSD Drăgăşani pregăteşte un alt candidat, liderul Vasile Bleotu fiind decis să-l îndepărteze pe Nedelcu de la conducerea Primăriei. Cel mai vehiculat nume pentru a-i lua locul actualului primar este cel al directorului Direcţiei Administraţiei Domeniului Public din Drăgăşani, Toma Agăpescu. „Nu este vorba de mine că nu-l mai doresc pe Cristian Nedelcu, el nu mai este dorit nici de colegi şi nici de cetăţeni. Ce să-i fac eu dacă îşi critică colegii şi nu mai vorbeşte deloc cu oamenii în oraş. Tot mai multe voci îl contestă, iar eu nu am ce face decât să ascult vocea majorităţii. Aşadar, la alegerile locale din vara anului 2012 va candida altcineva” – ne-a declarat preşedintele PSD Drăgăşani, deputatul Vasile Bleotu.
CLAUDIA STANCIU
Lasă un comentariu