CRITICI. Deputatul PNL, Cristian Buican, s-a arătat nemulţumit de activitatea prefectului Petre Ungureanu, pe care l-a numit „vătaful judeţului”, bazându-şi afirmaţiile pe faptul că reprezentantul Guvernului în teritoriu s-a îmbogăţit peste măsură de când este în fruntea judeţului. De asemenea, liberalul a criticat şi „cârdăşia” din Consiliul Judeţean Vâlcea, dintre consilierii PSD şi PDL.
Cristian Buican a reiterat în conferinţa de presă de zilele trecute ideea că Petre Ungureanu ocupă ilegal funcţia de prefect al judeţului, sugerând ca toate actele emise de prefect să fie atacate în justiţie. „Trimite tot felul de controale la primarii PSD şi PNL şi îi şantajează cu tot felul de chestii inventate de el. Îi vom cere primului ministru, Emil Boc, să-l înlocuiască din funcţie. Averea lui este extrem de mare faţă de câştigurile din salariile pe care le-a încasat până acum. Îi voi face, personal, o sesizare la Agenţia Naţională de Integritate, pentru ca averea sa să fie cercetată”, a spus Buican.
Parlamentarul a avut şi obiecţii cu privire la alianţa de la Consiliul Judeţean dintre pesedişti şi penelişti. „Sunt extrem de dezamăgit de cârdăşia dintre Romulus Bulacu şi Dumitru Persu. Le-am atras atenţia celor de la PDL că atâta timp cât numesc, în fruntea instituţiilor vâlcene slugi, vor avea doar de pierdut şi că este posibil să dispară de pe scena politică. Le recomand celor de la PDL să nu mai facă greşeli în momentul în care numesc prefectul şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean. Artizanul acestei cârdăşii dintre PSD şi PDL, în Consiliul Judeţean, este nimeni altul decât Dumitru Persu, eminenţa cenuşie a partidului şi, sunt convins, că aceasta s-a făcut fără ca Ion Cîlea să aibă ceva de spus”, a precizat deputatul. Întrebat dacă Romulus Bulacu are vreo şansă să fie ales preşedinte al organizaţiei judeţene a PDL, Buican a menţionat: „Nu. Deloc. Dar dacă se întâmplă acest lucru, sunt convins că a doua zi ar trece cu jumătate din organizaţie la PSD. Şi când spun acest lucru, mă bazez pe marea iubire ce o poartă pesediştilor”, a opinat parlamentarul.
OLIVIA PÎRVU-CÎRCIU
Lasă un comentariu