Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Crin Antonescu sparge tăcerea despre ruperea USL

Ziua de 29 iulie 2012 reprezintă o bilă neagră pentru politica din România, această dată consemnând organizarea celui de-al doilea referendum pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu. Dipă cum se ştie, acesta nu a fost validat de Curtea Constituţională , iar Traian Băsescu şi-a dus mandatul la bun sfârşit.

Actorii politici importanţi implicaţi în suspendarea lui Traian Băsescu au fost Victor Ponta şi Crin Antonescu, care au avut în spate nişte forţe politice extraordinare. La trei ani de la suspendare, Crin Antonescu, care între timp a fost garat pe linie moartă în politică susţine că oameni importanți din țară și străinătate l-au convins pe Ponta să rupă tandemul cu el.

„Au existat oameni importanţi din tara si strainatate, persoane importante, care i-au sugerat lui Victor Ponta, că pot face un parteneriat cu domnia sa, cu condiţia să rupă acest tandem, pentru că el era prea puternic, a declarat fostul presedinte al PNL, Crin Antonescu, intr-un interviu pentru gandul.info.

Au existat mulţi oameni, au existat probabil oameni importanţi din instituţii importante care nu vedeau cu ochi buni o asemenea forţă politică precum era USL în acel moment, cu sau fără succesul Referendumului”, a spus Crin Antonescu.