Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a recunoscut că USL, alianţa care a câştigat alegerile cu 70% a încetat să mai existe imediat după scrutinul din decembrie 2012. „Relaţia mea cu Victor Ponta nu este una simplă, pentru că pactul nu a fost încheiat între Antonescu şi Victor Ponta, ci între mine, Victor Ponta şi câteva milioane de oameni. Noi ne-am angajat la un demers foarte greu, să aducem împreună două partide, două electorate” – a subliniat Antonescu.
Preşedintele PNL a ţinut să precizeze ceea ce a implicat acordul încheiat de PNL şi PSD în momentul în care au format USL, faptul că „nu a avut o alocare de posturi” care acum să fie inversate. De la bun început fiecare partid a stabilit ceea ce poate face şi ce nu poate să facă.
Unul dintre regretele lui Antonescu este legat de faptul că nu s-a reuşit crearea unei simbioze între PSD şi PNL, astfel ca ele să funcţioneze ca un întreg. De-a lungul timpului, fiecare dintre partide a încercat să se evidenţieze, mai ales când era vorba despre justiţie. „USL a fost o alianţă care a acţionat în comun în campania electorală. După alegeri nu a mai existat USL, adică un procent de 70%. A existat PSD şi PNL”, a declarat preşedintele PNL.
Liderul liberal a negat faptul că a avut o întâlnire cu omul de afaceri Ioan Niculae, precizând că au modul în care a fost prezentată această ştire este o manipulare. Antonescu a declarat că „ieşirea în fărădelege în lumea presei continuă”. Liderul liberal susţine că „personal”, nu a avut o întâlnire cu Niculae, motivul prezenţei sale în acel local fiind discuţia subiectelor care urmau să fie abordate în emisiune realizată de jurnalistul cu care se întâlnea.
Lasă un comentariu