Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto Digi24

Costi, Victoraş şi moşmoandele

Foto Digi24Politica locală şi naţională fierbe. Şi la Vâlcea şi la Bucureşti pesediştii şi liberalii duc lupte grele. Unde mai pui şi că Victor Ponta anunţă că trebuie să se opereze şi merge şchiop. Ce să vezi, l-am sunat pe deputatul Constantin Rădulescu pentru câteva declaraţii, iar răspunsul acestuia ne-a lăsat mască: „Nu fac nicio declaraţie! Mă doare un picior de mor”.

Se pare că preşedintele pesedist vâlcean s-a accidentat uşor în timp ce îşi uda grădina de legume de la Mihăeşti, Vâlcea, şi s-a încurcat în furtun. Vă mai amintiţiţi cum şi-a încurcat Victor Ponta picioarele în cablul unui microfon? Să fie cei doi victimele unei stranii coincidenţe? Sau vorba unui hâtru: le-o fi făcut careva moşmoande şi sunt şchiopi amândoi?

În final, le adresăm un îndemn celor doi: Costi, mai uşor cu grădinăritul, iar Victoraş, mai uşor cu bachetul! Se pare că ambele „sporturi” dăunează grav sănătăţii.