Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Costi Rădulescu: „Pofticioşii să-şi ia labele de pe PSD şi să nu-i mai cânte prohodul lui Ion Cîlea!”

Declaraţie cel puţin interesantă a preşedintelui executiv al PSD Vâlcea, deputatul Constantin Rădulescu, care, revenit din vacanţă, a rămas consternat când a aflat că se fac tot felul de speculaţii în privinţa viitorului şef al social-democraţilor vâlceni, dar şi în ceea ce priveşte starea de sănătate a preşedintelui Ion Cîlea. Indignat de atitudinea adversarilor politici, dar şi a cârcotaşilor, deputatul Costi Rădulescu a luat atitudine şi i-a invitat pe toţi să-şi vadă de treburi. „Mi s-a cam luat de tot felul de scenarii sau otrăvuri pe care unii le tot aplică PSD-ului din Vâlcea. Ştiu că sunt o grămadă de pofticioşi care mor de grija noastră, dar să-şi ţină labele acasă pentru că PSD Vâlcea la nevoie este o redută greu de cucerit pentru a fi folosit altfel decât în interesul membrilor de partid şi până la urmă în interesul aplicării programului de guvernare şi a programului său politic. Nu avem nevoie de lecţii pentru că preşedintele PSD Vâlcea domnul dr. ing. Ion Cîlea şi noi toţi ştim să ne facem treaba, iar în scurt timp vom avea discuţii extrem de lămuritoare pentru evenimentele care ne aşteaptă. Eu unul vreau să ştiu foarte clar pe cine mă bazez în următoarea campanie. A … să nu-i mai cânte nimeni prohodul domnului preşedinte, creştineşte este un mare păcat, însă la cum îl cunosc eu va trece şi peste această cumpănă din viaţa dumnealui. Eu îi sunt alături şi de altfel toţi colegii noştri, iar celor care nu mai pot de grija noastră le spun să-şi vadă de treburile lor de partid sau de altă natură conform zicalei: «Domnilor poate aveţi treabă şi noi vă reţinem!» Marţi plecăm la Craiova să-l susţinem pe Victor Ponta şi după aceea vom mai vedea” – a spus preşedintele executiv al PSD Vâlcea, deputatul Constantin Rădulescu