Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Coplata va ucide zeci de mii de români

• Deputatul PSD, Aurel Vlădoiu, susţine: De unde să plătească românii coplata la serviciile medicale? Se întreabă, într-o declaraţie politică, deputatul PSD, Aurel Vlădoiu. Acesta susţine că prin introducerea coplăţii pentru medicamentele destinate bolnavilor cu boli cronice, peste două milioane de români vor fi grav afectaţi. Deputatul PSD cataloghează măsura guvernului ca fiind una odioasă, cu repercusiuni grave asupra populaţiei sărace. „Este cunoscut faptul că-n ţara noastră sunt puţini contribuabili la Fondul Naţional Unic al Asigurărilor de Sănătate raportat la numărul de persoane care primesc servicii medicale. Diferenţa ar trebui acoperită de stat prin alocări din bugetul naţional, dar, aşa cum se ştie, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate funcţionează aproape exclusiv prin fondurile care sunt colectate de la contribuabili, persoane fizice angajate şi companii. Existând, deci, acest dezechilibru major, guvernanţii încearcă să-l acopere băgând mâna adânc în buzunarul pacienţilor. De ce boli vor actualii guvernanţi să moară mii, poate zeci de mii de români? Poate enumerarea acestor boli îi va impresiona pe Băsescu, pe Boc sau pe Attila: glaucom, schizofrenie, leucemii, diabet, cord ischemic, ulcer, ciroză, hepatită cronică, astm bronşic”  – se arată în declaraţia politică. Deputatul vorbeşte şi despre cazuri concrete de bolnavi care sunt obişnuiţi cu un tratament de trei-patru ani şi nu vor să-şi schimbe medicamentul, pentru că aşa îşi păstrează şansele de-a trăi. „Cred că se va ajunge la utilizarea medicamentelor care se foloseau acum 30 de ani sau la contractarea unor credite la bănci pentru procurarea medicamentelor necesare vieţii. Iată şi câteva exemple de scumpiri galopante: în cazul hipertensiunii arteriale, pentru medicamente care sunt foarte comune, cel puţin 500.000 de pacienţi vor trebui să scoată din buzunar între 50 şi 750% mai mult ca să-şi asigure acelaşi tratament ca şi pană acum; în cazul hepatitelor, coplata poate să ajungă undeva în jurul a 560 de lei pentru o doză; în cazul leucemiilor, se poate ajunge la sume insuportabile, adică undeva în jurul a 6.600 de lei pe lună. Întreb încă o dată: de unde să plătească aceşti oameni pentru a mai putea trăi?” – mai susţine parlamentarul PSD.

CODRUŢA ALEXANDRU