Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Constantin Rădulescu intervine pentru salvarea Memorialului „Nicolae Bălcescu”

Deputatul PSD Constantin Rădulescu solicită susţinere din partea miniştrilor Finanţelor şi Culturii pentru a se găsi resursele necesare sprijinirii Memorialului „Nicolae Bălcescu” din comuna Nicolae Bălcescu, judeţul Vâlcea, cu fonduri pentru plata studiilor tehnice necesare completării cererii de finanţare cu fonduri europene pentru reabilitarea Conacului, bisericuţei de lemn şi parcului aferent – monumente istorice de categorie valorică A, înregistrate ca atare de Ministerul Culturii şi Patrimoniul Naţional în Lista monumentelor de interes naţional.

Constantin Rădulescu a reacţionat prompt la solicitarea managerului Memorialului „Nicolae Bălcescu”, Antonie Chelcea, întrebându-i pe cei responsabili din Ministerul Culturii şi Ministerul Finanţelor dacă se are în vedere sprijinirea unor astfel de demersuri nobile menite să promoveze păstrarea, conservarea şi evidenţierea excepţionalului patrimoniu cultural şi istoric românesc, lăsat moştenire de înaintaşii noştri pentru a dovedi întregii lumi cine am fost, suntem şi vom fi.

„Acest important edificiu cultural şi istoric, Memorialul „Nicolae Bălcescu”, din comuna Nicolae Bălcescu, judeţul Vâlcea, nu s-ar fi putut înfiinţa dacă un strănepot al marelui revoluţionar Nicolae Bălcescu, Radu Mandrea, nu ar fi donat Statului Român, la 31 martie 1948, Conacul, parcul acestuia, terenul aferent şi pădurea înconjurătoare, pentru ca artiştii să aibă un loc de reculegere şi de studiu. Ulterior, la 1 mai 1968, Conacul devine Muzeul Memorial, când s-a emis Decizia de înfiinţare, momentul concret fiind marcat la 5 octombrie 1968 prin deschiderea festivă a expoziţiei de bază, pentru ca în anul 1974 Memorialul să fie completat, prin aducerea în parcul acestuia, cu bisericuţa de lemn din Gâltofani, monument istoric cu o vechime, la acea vreme, de două secole (astăzi, de peste trei secole).

Vă mai reamintesc, domnule Ministru, că expoziţia de bază din cadrul Memorialului „Nicolae Bălcescu” cuprinde două părţi: una care surprinde atmosfera conacului Bălceştilor, iar cea de-a doua care ilustrează viaţa, opera şi activitatea revoluţionarului paşoptist Nicolae Bălcescu, prin cărţi, documente vechi, scrisori, manuscrise, studii, etc., expuse pentru a prezenta şi întări rolul acestuia în cadrul Revoluţiei de la 1848 din Ţara Românească. Totodată în cadrul Memorialului „Nicolae Bălcescu” se află o colecţie de valori masonice, ce poate fi considerată un adevărat tezaur, unic în muzeele din România prin bogatul său conţinut în medalii, plachete, obiecte de ritual care au aparţinut unor personalităţi marcante ale epocii, precum şi 300 de cărţi, pro şi contra masoneriei. Acest tezaur masonic autentic îmbracă toate ramurile străine şi române.

Vă mai întreb, domnule ministru, dacă nu ar fi o adevărată tragedie pentru poporul român, atât de greu încercat de-a lungul vremii, în cazul în care toate aceste valori inestimabile, adunate cu strădanie de oameni inimoşi şi patrioţi, s-ar putea pierde ca urmare a degradării clădirilor ce cu greu le mai protejează, doar pentru că nu s-ar aloca la timp (rectificarea bugetară de la sfârşitul acestui an) fondurile necesare, nu pentru reabilitarea Memorialului „Nicolae Bălcescu”, ci pentru realizarea studiilor tehnice obligatorii pentru completarea cererii de finanţare cu fonduri europene pe axa prioritară 5.1. Pentru că, până la urmă, zestrea Memorialului „Nicolae Bălcescu” aparţine în mare măsură şi Europei”, arată deputatul Constantin Rădulescu în interpelarea sa.