Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Constantin Mazilu, ales preşedinte al UNPR Vâlcea

• În prezenţa greilor de la Bucureşti VOT. Joi, 28 octombrie, în prezenţa a peste 250 de delegaţi veniţi din toate colţurile judeţului, la discoteca Bloody Mary din municipiu, au avut loc alegerile pentru funcţia de preşedinte al formaţiunii politice judeţene al Uniunii pentru Progresul României (UNPR), filiala Vâlcea. Funcţia a fost câştigată de deputatul Constantin Mazilu, care a promis că va munci, împreună cu echipa pe care o conduce, pentru a obţine un scor cât mai bun în alegerile locale şi parlamentare, care vor avea loc în 2012. Preşedintele partidului, Marian Sârbu, preşedintele executiv, Gabriel Oprea, preşedintele de onoare, Cristian Diaconescu, senatorul Şerban Mihăilescu sau vicepreşedintele UNPR, Valeriu Steriu, sunt doar câţiva dintre personalităţile de seamă invitate la acest eveniment de-o deosebită importanţă pentru viaţa politică a formaţiunii. Fiecare dintre cei mai sus menţionaţi au ţinut discursuri mobilizatoare, explicând celor prezenţi idealurile politice ce i-au animat pentru înfiinţarea partidului. „UNPR este o formaţiune politică tânără, care, în Vâlcea, a luat naştere în data de 1 mai, dată care, de altfel, a coincis şi cu înfiinţarea formaţiunii la Bucureşti. Avem 45 de organizaţii locale în Vâlcea, două în cele două municipii – Râmnicu Vâlcea şi Drăgăşani şi în două dintre oraşele din judeţ.  Mare parte dintre cei care fac parte din UNPR sunt oameni tineri, capabili, profesionişti, care nu au mai fost înregimentaţi politic până acum. Vom lupta pentru a obţine un scor de peste 20% la alegerile care vor avea loc peste 2 ani”, a afirmat Dan Mazilu. Echipa câştigătoare Ideile deputatului vâlcean au fost întărite şi de spusele senatorului Şerban Mihăilescu care a menţionat: „Suntem un partid al echilibrului naţional. Suntem consecvenţi şi ne facem datoria aşa cum trebuie faţă de cei care au ales să se înscrie în această formaţiune politică. Vom încerca să gestionăm criza care ne apasă. Încercaţi să organizaţi tot felul de acţiuni în judeţ pentru că este important să venim în faţa oamenilor cu ideile şi principiile pe care le avem”, le-a sugerat parlamentarul celor prezenţi. Discursul lui Gabriel Oprea a fost ceva mai lung şi a constituit un îndemn la pace şi înţelegere între români. „Suntem un partid nou dar cu oameni determinaţi care vor să facă doar lucruri bune. E posibil ca multora să nu placă soluţiile Guvernului dar, deocamdată, aceasta este situaţia. Suntem siguri că lucrurile se vor îndrepta, şi nu sunt lucruri deşarte”, a promis Cristian Diaconescu. După cuvântările greilor din partid, au urmat alegerile, în urma cărora preşedinte al UNPR Vâlcea a fost ales parlamentarul Constantin Dan Mazilu cu 253 de voturi, în timp ce Dumitru Cornoiu, Constantin Tită, Gheorghe Udubae, Bogdan Nicula, Ion Mărculescu, Constantin Cornoiu sau Relu Rădulescu se numără printre vicepreşedinţii partidului.  „Vă mulţumesc pentru votul de încredere acordat. Vă asigur de întreaga mea loialitate de astăzi înainte. Dumnezeu să ne ajute”, a opinat Mazilu. Trebuie remarcat că organizatorul evenimentului, care s-a desfăşurat ireproşabil, este preşedintele organizaţiei municipale a UNPR, omul de afaceri Gheorghe Udubae. Având în vedere efortul depus de acesta pentru ca întâlnirea de la Bloody Mary să aibă loc într-un cadru deosebit, este regretabil că cei din conducerea judeţeană a partidului nu l-au invitat la conferinţa de presă, care a avut loc după alegeri la Restaurant „Paradis”. OLIVIA PÎRVU-CÎRCIU