Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Constantin Cârstina: „Dacă nu merg lucrurile, de ce nu vă daţi demisia domnule Buican?”

NEMULŢUMIRI. Edilul din Orleşti este mâhnit de atitudinea colegilor săi de la conducerea PNL Vâlcea, el reproşându-le că le acordă aleşilor locali atenţie doar atunci când au nevoie de voturi.

La alegerile pentru Liga Aleşilor Locali din cadrul PNL Vâlcea primarul localităţii Orleşti, Constantin Cîrstina, s-a „războit” cu şefii săi de partid, fiind nemulţumit de „prestaţia” acestora de când sunt la guvernare. El le-a reproşat că îşi aduc aminte de primari doar atunci când au nevoie de voturi, iar despre parlamentari a spus că sunt extrem de nepăsători la nevoile aleşilor locali. În acest context, nervos peste măsură, primarul Cîrstina l-a întrebat pe Cristian Buican de ce nu îşi dă demisia. Alte comentarii sunt de prisos, discursul primarului de la Orleşti fiind edificator: „În seara dinaintea meciului Steaua – Chelsea mă întreba cineva dacă voi candida la Lila Aleşilor Locali. Am zis că dacă bate Steaua mă înscriu, dacă nu bate nu mă înscriu. Ulterior mi-am dat seama că acest organism este extrem de important pentru noi, primarii. Suntem folosiţi numai în campaniile electorate pentru diverse utilităţi: să iasă un parlamentar, un preşedinte de Consiliu Judeţean sau un senator. După aia ne uită patru ani de zile.

Sunt multe de spus în acest sens. Am ajuns în anul 2013 să ne rugăm la biserică pentru accesarea de fonduri sau să facem rost de bani pentru comunitate. Mă uitam domnule preşedinte Buican şi constatam că de când vă cunosc aţi început să vorbiţi superb şi chiar vă aprecia şi domnul profesor Ciucă. Numai că, eu nu înţeleg un lucru. Dacă nu merg lucrurile, de ce nu vă daţi demisia, domnule Buican? Sau ar trebui să ne dăm toţi demisia şi să plecăm acasă sau să intrăm în opoziţie. Oricum suntem în opoziţie.

Dar dacă plecăm acasă o să declanşăm alegeri anticipate şi poate o să fim singuri la guvernare după aceea. Probabil privilegiile dvs. vă fac să rămâneţi pe loc. Spuneaţi de primari că au salarii mici. Mă întreb, când distinşii parlamentari au votat ieşirea la pensie s-au gândit la primarii care şi-au sacrificat meserii sau cariere? Oare nu putem de la nivelul nostru să schimbăm această lege, pentru ca un primar să poată beneficia de o pensie cât de mică după 2 sau 3 mandate? A fi primar în România este groaznic la ora actuală. Gândiţi-vă serios şi haideţi să fim serioşi…!”