Acasă Politică CIRC DE DOI BANI ÎN USL VÂLCEA

CIRC DE DOI BANI ÎN USL VÂLCEA

Asistăm de o bună perioadă de timp la un război politic în cadrul USL Vâlcea, care nu face deloc cinste celor doi protagonişti. Ion Cîlea şi Cristian Buican nu mai au, de mult timp, un dialog politic civilizat. Singura lor modalitate de a comunica este prin intermediul mass-media, dar şi atunci se jignesc, se acuză şi îşi aruncă cuvinte grele unul altuia. Cel mai recent scandal este în plină desfăşurare şi a pornit de la declaraţiile date de liderul PNL Vâlcea la ultima sa conferinţă de presă, atunci când l-a acuzat pe şeful PSD Vâlcea că a contribuit, alături de penalul Ioan Mihăilă, la demiterea directorului Hidroelectrica, Daniel Băviţă. Ei bine, Ion Cîlea i-a dat replică lui Buican, pentru ca ulterior liberalul să răspundă şi el printr-un drept la replică. Vă invităm, pe cei care nu v-aţi plictisit de acest circ, să studiaţi, în rândurile de mai jos, declaraţiile politice, jignitoare şi fără noimă a doi oameni politici de la care vâlcenii aveau mari aşteptări anul trecut.

Declaraţie de presă al lui Ion Cîlea

Aşa după cum ne-a obişnuit şi cum se manifestă încă de la preluarea funcţiei de preşedinte al Organizaţiei judeţene a Partidului Naţional Liberal, deputatul Cristian Buican a ieşit din nou la rampă într-o conferinţă de presă în care a făcut singurul lucru pe care îl ştie. În locul unei analize pertinente asupra contribuţiei sale, ca lider politic şi parlamentar, la soluţionarea atâtor probleme cu care se confruntă cetăţenii din judeţul Vâlcea, domnul Cristian Buican a reluat şirul atacurilor la persoană cu o obstinaţie care nu mai miră pe nimeni. Bineînţeles ţinta sa predilectă a fost aceeaşi dintotdeauna, adică liderul social – democraţilor vâlceni şi preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Cîlea, de parcă nu am fi răspunzători în egală măsură de buna funcţionare, la nivel teritorial, a alinaţei USL.

Singurele calităţi ale domnului Cristian Buican au fost şi au rămas insinuarea, ironia grosieră şi minciuna sfruntată. Niciodată n-a priceput şi nici azi nu pricepe că rolul nostru comun este să ne coagulăm forţele pentru stoparea unor dificultăţi majore cum este, de exemplu, situaţia de la OLTCHIM, ori să punem în aplicare obiectivele asumate din programul de guvernare social – liberală. El repetă aceeaşi placă uzată: la Vâlcea nu există USL! Puterea sa de judecată nu-i permite să vadă realitatea. USL – ul nu înseamnă doar Cristian Buican şi Ion Cîlea, forţa adevărată a alianţei o dau electoratele noastre care au învins împreună în alegeri şi ne-au încredinţat mandate extrem de importante. Oare Cristian Buican ar fi ajuns în Camera Deputaţilor fără sprijinul masei de alegători social-democraţi?

Fie direct, fie public, l-am invitat la o discuţie sinceră, bărbătească, însă niciodată n-a răspuns invitaţiilor, manifestând o laşitate inexplicabilă şi preferând să joace mereu rolul caţaveicei de pe uliţa satului. De ce cu distinşii lui colegi de partid găsesc totdeauna punţi de legătură şi de înţelegere amiabilă şi corectă, în interesul major al celor pe care îi reprezentăm prin funcţiile şi mandatele asumate?

Starea conflictuală pe care o întreţine, limbajul suburban de care nu se dispensează şi invectivele meşterite cu o plăcere descalificantă sunt singurele arme din arsenalul său politic. Din multitudinea de exemple halucinante mă opresc la ultima fantasmagorie legată de aşa –zisele aranjamente pe care le-aş fi folosit în schimbarea conducerii tehnice de la Sucursala Hidroelectrica Vâlcea. Mă acuză că aş fi uneltit cu fostul consilier al ministrului Energiei, numitul Ion Mihăilă, cu care n-am avut niciodată vreo relaţie şi nici nu l-am cunoscut vreodată. Este o acuzaţie delirantă şi fără niciun temei aşa cum sunt, de altfel, toate celelalte născociri cu care mă ”gratulează” domnul Cristian Buican ori de câte ori iese în faţa presei.

În faţa avalanşei de critici nefondate şi insinuări care depăşesc orice limite ale decenţei şi bunului simţ, nu-mi rămâne decât să aştept ca atenţionările preşedintelui Partidului Naţional Liberal, domnul Crin Antonescu, cu privire la sancţionarea autorilor de discordie şi tensiune în cadrul USL să fie aplicate.

*******

Dreptul la replică al lui Cristian Buican

În urma declaraţiei de presă plină de jigniri şi minciuni, semnată de măreţul conducător al judeţului Vâlcea, domnul doctor inginer Ion Cîlea, ca răspuns la informaţiile din cadrul conferinţei de presă din data de 25 octombrie 2013 pe care preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican a susţinut-o la Râmnicu-Vâlcea, ne vedem nevoiţi să facem câteva precizări, în vederea unei corecte informări şi a respectului pentru adevăr:

1 . Îi reamintim domnului doctor inginer Ion Cîlea că la începutul lunii septembrie, tocmai în urma comportamentului dictatorial şi lipsit de orice urmă de eleganţă faţă de colegii de alianţă dar şi din cauza repartizării dicreţionare a fondurilor şi a lipsei de profesionalism a guvernării judeţului Vâlcea, preşedintele PNL Vâlcea a cedat responsabilitatea acestei guvernări domnului doctor inginer Ion Cîlea. Tocmai acest lucru îi permite acum deputatului Cristian Buican să fie critic asupra modelului de management implementat în ultimii 5 ani de către preşedintele Consiliului Judeţean. Domnul doctor inginer Ion Cîlea trebuie să înţeleagă că trăim în România anului 2013 şi că, critica, atunci când greşeşti, face parte din jocul democratic. Fiind obişnuit cu vremuri de tristă amintire, domnul Ion Cîlea nu poate înţelege, şi implicit acţiona, pe baza unor concepte şi idei precum negocierea, dezbaterea, critica, competenţe profesionale sau libera exprimare.

2 . Considerăm că „analiza pertinentă asupra contribuţiei sale, ca lider politic,(…) la soluţionarea atâtor probleme cu care se confruntă cetăţenii din judeţul Vâlcea”, invitaţie pe care a adresat-o deputatului Cristian Buican ar trebui realizată chiar de către domnul doctor inginer Ion Cîlea, conducătorul executiv al judeţului Vâlcea din ultimii 5 ani, perioadă de regres şi colaps a acestei unităţi teritoriale. Concluzia unei asemenea analize ar fi doar aceea că „planul cincinal al domnului Ion Cîlea”, termen drag preşedintelui PSD, a dat greş şi judeţul Vâlcea se află azi pe marginea prăpastiei. Bănuim că o astfel de auto-analiză nu va avea loc din cauze ce ţin de lipsa de rezultate manifestată în tot acest timp, domnul doctor inginer Ion Cîlea neavând nici un fel de viziune sau proiect de dezvoltare a judeţului Vâlcea. Suntem convinşi că va încerca să combată aceste realităţi sumbre cu vorbe meşteşugite de consilieri, însă eşecul înregistrat este prea răsunător, doar explicaţia conform căreia „puterea sa de judecată nu-i permite să vadă realitatea” putând fi acceptată.

3 . În contextul întrebărilor retorice din declaraţia de presă a domniei sale, îi adresăm o întrebare directă, la care aşteptăm un răspuns onest şi cinstit: Oare Ion Cîlea ar fi ajuns preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea fără sprijinul masei de alegători liberali şi a primarilor liberali pe care acum îi jigneşte şi îi dispreţuieşte? Pentru a nu fi nevoiţi să aflăm din răspunsul la această întrebare aceeaşi descriere mirifică a meritelor sale, îi reamintim că peste 60% din cetăţenii judeţului Vâlcea au ales la alegerile locale să fie conduşi de edili LIBERALI.

4 . Privitor la funcţionarea USL, ne vedem din nou nevoiţi să îi reamintim domnului doctor inginer Ion Cîlea, că Partidul Naţional Liberal a făcut tot ceea ce îi stătea în putinţă pentru ca USL Vâlcea să funcţioneze:

a. am solicitat în nenumărate rânduri întâlniri de clarificare a situaţiiilor conflictuale apărute, însă de fiecare dată partenerii de la PSD, prin vocea domnului doctor inginer Ion Cîlea, au refuzat să îşi asume semnarea unui protocol;

b. am solicitat şi am obţinut medierea secretarilor generali ai PNL şi PSD, însă şi de această dată domnul doctor inginer Ion Cîlea a refuzat să semneze un protocol de funcţionare;

c. tocmai pentru că am observat frica de negociere pe care domnul Ion Cîlea o are în faţa deputatului Cristian Buican, am încercat ca în cadrul întâlnirilor din USL, delegaţia PNL să fie condusă de altcineva, exemplu în acest sens fiind cele două întâlniri USL în care delegaţia PNL a fost condusă de către senatorul Adrănel Cotescu. Nu numai că în cadrul acestor întâlniri domnul Ion Cîlea nu a dorit să semneze protocolul de funcţionare dar a şi început să jignească interlocutorii, lucru deloc indicat în speranţa succesului unei negocieri.

5. Imaginea de om echilibrat, cinstit şi corect, atent la nevoile cetăţenilor şi interesat de soarta judeţului, pe care Ion Cîlea încearcă să o creioneze printre insultele adresate deputatului Cristian Buican nu poate fi credibilă, atâta timp cât refuză cu insistenţă să trateze pe picior de egalitate partidele componente ale USL, alocă fondurile Consiliului Judeţean părtinitor şi total dezechlibrat în favoarea localităţilor conduse de primari PSD şi continuă prigoana asupra primarilor, viceprimarilor şi consilierilor locali ai PNL şi ai directorilor instituţiilor deconcentrate profesionişti, în scopul de a-şi numi oameni obedienţi.

6. Preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican va continua să fie critic, în limitele bunului-simţ şi al regulilor democratice, asupra activităţii preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea, a preşedintelui PSD Vâlcea şi a co-liderului USL Vâlcea, atâta timp cât acesta nu înţelege că Uniunea Social Liberală reprezintă o sumă de partide, cu statut egal. (chiar dacă în ceea ce priveşte judeţul Vâlcea, PNL este mai puternic decât PSD).

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul
Articolul precedentAvocaţii lui Brădean şi Mihăilă susţin că doar complicii sunt arestaţi, dar nu şi mituitorul în Dosarul Hidroelectrica
Articolul următorPonta a ajuns la limita răbdării cu liberalii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.