Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Chiar vi-l doriţi pe Emilian Frâncu primarul Râmnicului?

După cum v-am informat, hotărâsem să publicăm, pe prima pagină a ziarului şi timp îndelungat, faptul că liberalul Emilian Frâncu – anunţat candidat la Primăria Râmnicului – a insultat public municipiul capitală de judeţ şi locuitorii în fruntea cărora vrea să ajungă. Într-o emisiune electorală televizată, el a afirmat că în calitate de viitor primar va reda DEMNITATEA oraşului Rm. Vâlcea, după cum o avea pe vremea lui Mircea cel Bătrân. Această insultă ne-a făcut să întrebăm, în numele tuturor râmnicenilor: “Şi-a pierdut, cumva, demnitatea, oraşul în fruntea căruia vrea să ajungă individul? De ce crede că demnitatea avută pe vremea lui Mircea cel Bătrân este la nivelul europenismului capitalei noastre de judeţ, satisfăcând modernismul cu care s-au obişnuit râmnicenii din zilele de astăzi?” Printr-un drept la replică care-l defineşte în strategia de a plimba realitatea prin cotloanele minţii sale copilăroase, Frâncu a încercat să se justifice. Pueril şi deznădăjduitor. Replica este aceea a unui intelectual şmecher şi în numărul viitor va primi riposta binemeritată, dată de intelectualii şi politicienii adevăraţi ai locului. Votaţi-l, că tot aşa vă va ameţii (nu am spus „minti”), ca în acest drept la replică. Deschideţi ochii mari!

• Romeo POPESCU

****************************************************************************************************************************************

Drept la replică

Către: Redacţia bisăptămânalului «Vocea Vâlcii»

Într-o emisiune la care am participat la VTV, în luna noiembrie, am făcut, printre alte afirmaţii legate de dorinţa mea de a vedea viaţa râmnicenilor mai bună şi mai frumoasă, şi pe aceea că «voi încerca să redau demnitatea oraşului meu, Râmnicu Vâlcea, aşa cum o avea pe vremea lui Mircea cel Bătrân » – în cazul în care voi fi ales primar. M-am gândit la faptul că Râmnicul, «oraşul domniei mele », cum spunea Mircea cel Bătrân, era în acea perioadă al treilea centru mai important din Ţara Românească, atât din punct de vedere cultural cât şi economic. Evident că îmi propun să îi redau strălucirea de atunci sau de mai târziu, din perioada interbelică, pentru că oraşul meu, oraşul nostru, Râmnicul de acum, a ajuns, din păcate, pe ultimele locuri din ţară în ceea ce priveşte dezvoltarea economică, numărul locurilor de muncă sau valorificarea potenţialului său turistic şi cultural. Prin legi (legea zonelor metropolitane fiind una dintre ele), dar şi prin demersurile mele din perioada guvernării Tăriceanu, am reuşit să fac câţiva paşi în acest sens. Am promovat Râmnicu Vâlcea ca pol de dezvoltare urbană, apoi, prin legea mea, l-am transformat în centru metropolitan. Deşi sub actuala administraţie investitorii au fost descurajaţi, tinerii au părăsit oraşul, care a ajuns să aibă sub 100. 000 de locuitori, iar dezordinea din unele zone din oraş este vizibilă pentru toată lumea, eu cred că am capacitatea să schimb această stare de fapt. Omul sărac, fugar din ţara lui, omul fără loc de muncă este un om în căutarea demnităţii. Sărăcia, domnilor, nu este casa demnităţii ci ruina ei ! Sper că răspunsul meu v-a lămurit asupra intenţiei mele de a face din  Râmnic oraşul râvnit, cu o viaţă culturală şi economică pe potriva aspiraţiilor lui. Am speranţa că răspunsul meu este unul lămuritor şi vă asigur de disponibilitatea mea de a veni cu alte precizări, dacă le consideraţi necesare.

Cu aceeaşi consideraţie,

Emilian Frâncu, preşedinte PNL Râmnicu Vâlcea