1

„Candidatul la Primăria Râmnicului, sprijinit de UNPR, va fi Romeo Rădulescu”

RIVALITĂŢI. „Candidatul la Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, sprijinit de UNPR, va fi tânărul  Romeo Rădulescu. Orice altă variantă este exclusă”, a declarat, zilele trecute, Ioan Oltean, secretarul executiv al PDL. Această declaraţie a fost dată exclusiv reporterilor „Vocea Vâlcii”, după anunţul făcut de liderii UNPR Vâlcea în conferinţa de presă a partidului, anunţ prin care Eusebiu Veţeleanu este propunerea progresiştilor din municipiu la Primăria Râmnicu Vâlcea.

Tot reporterilor ziarului nostru, Elena Udrea s-a arătat nedumerită de „jocul de gleznă”, practicat de liderii UNPR, spunând că situaţia se va tranşa la centru şi, în niciun caz, cele două formaţiuni nu vor avea doi candidaţi, dacă vor să câştige alegerile la Râmnicu Vâlcea, iar desemnarea lui Romeo Rădulescu pentru acest lucru nu se discută. Europarlamentarul Monica Macovei, unul dintre vicepreşedinţii PDL, spune că în şedinţa de BPN de luni, 27 februarie a.c., de la Bucureşti va fi un punct pe ordinea de zi cu privire la declaraţiile UNPR. Există aşadar trei voci de la vârful PDL care nu acceptă jocul de glezne şi tulburarea politică la Vâlcea în arcul puterii. Mai ales că în discuţiile de la Bucureşti, în negocierile care se poartă între Vasile Blaga, Cezar Preda, Alexandru Paleologu şi Marian Sârbu, Cristian Diaconescu şi Gabriel Oprea, primul punct pe ordinea protocolului este că acolo unde PDL are primari în funcţie, UNPR nu va emite pretenţii.

Mai mult, liderii centrali ai PDL nu acceptă asemenea abordări de forţă a unor lideri zonali ai UNPR, mai ales în momentul în care deja a fost pusă pe tapet consolidarea Mişcării Populare. O platformă pe care se pare şi UNPR acum nu o anulează, deoarece scorul de 1,5 -2 % din sondajele generale le-a cam calmat pretenţiile de independenţă.

Se pare de altfel că liderilor de la centru ai PDL nu le-a convenit nici deplasarea lui Mircia Gutău de joia trecută la Bucureşti, unde a încercat să propună conducerii UNPR ideea de a merge cu candidat separat pentru primăria Râmnicului. Nu ştim ce i-o fi promis Şerban Mihăilescu sau alţi lideri ai UNPR, pentru că de acolo a venit Mircia Gutău cu ideea de a se lansa cu Eusebiu Veţeleanu în alegerile pentru primăria Râmnicului.

Însă judecând după reacţia conducerii PDL, decizia a fost o stângăcie care ar putea să pună într-o latură proastă UNPR Vâlcea. Pe deputatul Dan Mazilu, un personaj conciliant, nu credem că îl avantajează un asemenea lucru, organizaţia sa de la Vâlcea trecea până în urmă cu ceva vreme drept una destul de disciplinată şi necauzatoare de crize politice. Suntem convinşi că în aceste momente, şi mai ales după dezbaterea „acestei pietre aruncate în baltă”, va analiza mai în profunzime „propunerea făcută”. Nu de alta dar, analizând situaţia la rece, am putea foarte bine estima şansele unui astfel de demers, să zicem în varianta în care ar rămâne aşa.

În primul rând alegătorii lui Romeo Rădulescu nu au nimic în comun cu cei ai lui Eusebiu Veţeleanu, se ştie de mai bine de un an că cei doi sunt adversari, deci locul de unde ar putea lua voturi Veţeleanu ar fi exact tabără USL. Greu ar fi să credem că transferul de imagine al lui Mircia se va muta 100% spre Veţeleanu. În acest sens, Veţeleanu nu beneficiază de mediatizare nici de la VTV şi nici de la Etalon (asta în varianta în care Valentin Iliescu nu vrea să supere conducerea PDL de la Bucureşti). Şi la Vâlcea 1 ar fi probleme în acest sens, pentru că Emilian Frâncu nu cred că şi-ar permite să lase din voturi unui nou intrat în cursă.

Cu siguranţă, următoarele zile sunt cruciale pentru alianţa PDL – UNPR la Vâlcea. Deocamdată, se poate spune, cu certitudine că singurul candidat la primăria municipiului Râmnicu Vâlcea, fie din partea alianţei PDL-UNPR sau a unei viitoare Mişcări Populare, va fi doar Romeo Rădulescu.

VLAD SOARE