Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Campanie electorală murdară la Dăeşti

LOVITURI SUB CENTURĂ. „Dacă liberalul Popolan îmi va folosi poza pe bannerele sale sau pe orice alt material de campanie electorală, îl voi da în judecată fără să mai stau pe gânduri. În localitatea Dăeşti, omul meu este primarul Ion Dobre şi pe el susţin până în pânzele albe. Este omul care s-a sacrificat mult pentru cetăţenii din Dăeşti, un om serios, care se gândeşte numai la binele cetăţeanului” – ne-a declarat Ion Cîlea, liderul PSD Vâlcea.

Război pe viaţă şi pe moarte în localitatea Dăeşti, acolo unde pesediştii şi liberalii se ceartă ca la uşa cortului de ani de zile. Startul oficial al campaniei electorale pentru alegerile locale i-a găsit pe primarul pesedist din localitatea Dăeşti, Ion Dobre, şi pe liberalul George Popolan într-un conflict direct. De la începutul anului, liderii USL Vâlcea au încercat să menţină alianţa şi la Dăeşti, dar nu au reuşit sub nicio formă, decizând, într-un final, să se meargă în alegeri cu candidaţi separaţi. Acum, însă, primarul pesedist Ion Dobre este nevoit să suporte „mizeriile” liberalului Popolan, acesta susţinând că va folosi imaginea preşedintelui PSD Vâlcea, Ion Cîlea, pe bannerele sale de campanie. Asta, în condiţiile în care preşedintele PSD Vâlcea este de fapt candidatul USL pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, iar Popolan a decis să rupă alianţa la Dăeşti şi să candideze din partea PNL, lucru ce i-a anulat drepturile de a se folosi de însemnele USL şi de imaginea candidatului la CJ. Contactat telefonic, liderul social-democrat Ion Cîlea ne-a declarat că îl va da în judecată pe liberalul Popolan dacă va îndrăzni să se folosească de imagine şi popularitatea sa. „Dacă liberalul Popolan îmi va folosi poza pe bannerele sale sau pe orice alt material de campanie electorală, îl voi da în judecată fără să mai stau pe gânduri. În localitatea Dăeşti, omul meu este primarul Ion Dobre şi pe el îl susţin până în pânzele albe. Este omul care s-a sacrificat mult pentru cetăţenii din Dăeşti, un om serios, care se gândeşte numai la binele cetăţeanului” – ne-a declarat Ion Cîlea, liderul PSD Vâlcea.

Popolan a făcut pact cu pedeliştii la Dăeşti

Dacă de curând liberalii vâlceni şi-au luat angajamentul la Congresul USL de la Bucureşti să nu colaboreze sub nicio formă cu PDL riscând altfel să fie daţi afară din partid, la Dăeşti, George Popolan nu a dat doi bani pe rezoluţia adoptată de colegii săi, luând decizia de a face alianţă cu pedeliştii din localitate. Mai nou, penelistul Popolan umblă în haită prin toată comuna cu viceprimarul PDL, Ştefan Călin, şi alţi democrat – liberali, mergând pe la lucrările de balastare a drumurilor comunale făcute de primarul Ion Dobre. El le spune oamenilor din Dăeşti că este principalul artizan al acestor lucrări, minţindu-i cu neruşinare, în condiţiile în care el s-a opus dezvoltării comunei, tot timpul, în Consiliul Local, susţinând că nu este necesară alocarea de bani pentru refacerea drumurilor săteşti. Acum, Popolan, măritat in comună, îşi arogă merite pe care nu le are, minimalizând efortul primarului Dobre care, de câţiva ani, nu face decât să se lupte cu liberalul pentru dezvoltarea economică şi socială a localităţii sale natale.

CLAUDIA STANCIU