Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
FOTO: romaniatv.ro

Ca urmare a scandalului modificării Codului Fiscal, Biriş a demisionat de la Finanţe

FOTO: romaniatv.ro

Chiar dacă toată ziua această informaţie a fost dezminţită, Secretarul de stat Gabriel Biriș a demisionat din Ministerul Finanțelor. Demisia i-a fost acceptată, a anunțat, joi, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu.

Demisia lui Gabriel Biriş are legătură cu scandalul privind modificarea Codului Fiscal, după ce un proiect de ordonanţă neasumat de ministrul Finanţelor a ajuns în presă. Secretarul de stat Gabriel Biris, responsabil pe partea de de fiscalitate in Ministerul Finantelor, si-a asumat, în schimb, miercuri proiectul de modificare a Codului Fiscal, publicat de Profit.ro, afirmand ca prevederile proiectului ar fi benefice si sunt in spiritul simplificarii fiscale. Biris a sustinut, insa, ca este regretabil ca un proiect aflat in lucru a ajuns la presa.

„Şi-a dat seama că şi-a depăşit mandatul acordat de premier în ceea ce priveşte debirocratizarea sistemului fiscal şi şi-a depus demisia la Cancelaria primului ministru”, a precizat Liviu Iolu.