Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Burlan(ul) se visează inspector general şi consilier local la Primăria Râmnicului

• Vânătorul de funcţii

Spuneam cu ceva timp în urmă că scena politică din judeţul Vâlcea este poluată frecvent de un ipochimen cu aere de mare domn, pe numele său Adrian Burlan. Personajul a ajuns, în anul 2009, printr-un nefericit concurs de împrejurări, candidatul social-democraţilor vâlceni la europarlamentare. Nu a durat mult timp şi majoritatea oamenilor angrenaţi în viaţa administrativă, socială şi politică a judeţului şi-au dat seama că omul are mari lipsuri comportamentale, iar ca politician este o nulitate. Nu mai este o noutate pentru nimeni că individul l-a trădat pe deputatul Vasile Bleotu, cel ce l-a propulsat pe scena politică locală şi care a crezut în tinereţea şi în bunele lui intenţii, mimate cu talent actoricesc. Acum, Burlan(ul), după ce a ajuns vicepreşedinte al PSD Vâlcea – promovat pe criterii de non-valoare poate, împrăştie zvonuri peste tot că el va fi noul inspector-general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea, după alegerile din anul 2012, când este convins că PSD-ul va ajunge la guvernare. Reamintim, însă, că Adrian Burlan a ocupat în anul 2009  funcţia de inspector şcolar pe probleme de management, el neavând nicio performanţă notabilă în această funcţie, ba mai mult fiind acuzat de numeroşi directori şcolari că a făcut presiuni asupra lor să-şi dea demisia, ameninţându-i că le va trimite control pe cap. În final, când a fost scos pe linie moartă şi a fost nevoit să-şi strângă lucrurile şi să se ducă acasă, Burlan se pare că a sustras mai multe documente importante din arhiva ISJ Vâlcea, pe care, spun unii, nici acum nu le-a înapoiat.

Pe lângă funcţia de inspector general, individul vrea şi un post călduţ de consilier local în Primăria Râmnicului, spunând în anumite cercuri că este sătul să facă naveta la Drăgăşani acolo unde este în prezent ales local şi unde oricum nu a făcut nimic. Dar nu mai contează că omul şi-a început deja ofensiva, el criticând în nenumărate rânduri conducerea Primăriei Râmnicului pe blogul personal. Iar dacă stăm bine şi ne gândim, ori de câte ori vreun realizator TV a avut proasta inspiraţie de a-l invita pe Burlan la vreo emisiune, acesta nu a vorbit deloc despre administraţia din Drăgăşani, decât despre cea din Rm. Vâlcea, fiind vădit interesat de mersul lucrurilor din municipiul capitală de judeţ.

Nouă nu ne mai rămâne decât să sperăm că liderii social-democraţi vor promova tineri cu adevărat veroşi, ci nu ipochimene avide după putere şi imagine. CLAUDIA STANCIU