Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

„Buican să nu uite că şi datorită mie e deputat”

Primarul de la Nicolae Bălcescu spune că nu a fost ajutat cu nimic de parlamentarul vâlcean şi că nu-i înţelege răzbunarea

Primarul Comunei Nicolae Bălcescu, Constantin Oprea, spune că nu-l înţelege pe fostul său şef de partid, Cristi Buican: „Nu-i înţeleg răzbunarea. Nu înţeleg de ce insistă ca oamenii din localitate să sufere din moment ce el nu ne-a ajutat cu nimic. Noi am avut investiţii mari când premier era Tăriceanu şi când parlamentar era Emilian Frâncu. În rest, ajutorul a fost invers, noi l-am ajutat să ajungă deputat pe Cristi Buican. L-am ajutat cu voturi şi pe el şi pe consilierii judeţeni ai PNL care acum s-au întors împotriva noastră. Eu am plecat exact din cauza aroganţei preşedintelui PNL, nu am mai suportat şi mi-am asumat riscul. Să ne spună şi nouă, să le spună oamenilor, ce a făcut pentru Comuna Nicolae Bălcescu. Voi veni la şedinţă, chiar sunt curios ce se va întâmpla acolo de această dată. Şi eu sunt de acord că ar trebui să ne asociem şi să-i acţionăm în instanţă pe consilierii care ne lasă fără bani în prag de iarnă.” În ceea ce priveşte o eventuală revenire în PNL, partid cu o conducere schimbată, Oprea nu se poate pronunţa: „Eu ştiu ce o să mai fie? Poate să spune cineva ce se întîmplă în lumea politică românească? Nu vedeţi ce schimbări de la zi la zi? Până mai ieri credeam că scăpăm de Băsescu, acum aud că e posibil să ajungă premier…”