BĂTAIE DE JOC. Liberalii din Vâlcea au fost uitaţi şi de data aceasta de colegii lor de la Bucureşti. Postul de secretar de stat de la Ministerul Educaţiei, ce le fusese promis de câteva luni, a fost dat liberalilor de la Ilfov, în timp ce peneliştii lui Buican au rămas, din nou, cu ochii în soare. La acest capitol, pesedistul Cîlea îl întrece pe liberal, el reuşind să o promoveze pe Cristiana Barbu ca secretar de stat la ANOFM.
A devenit mai clar ca niciodată că liderii centrali ai PNL nu dau doi bani pe liberalii din Vâlcea. Deşi rezultatele obţinute de Buican & Co. la alegerile din ultimii ani au fost destul de bune, liderii de la Bucureşti ai PNL nu au ţinut cont de acest lucru şi le-au arătat, în repetate rânduri în ultimele luni, că nu contează la nivel central. Primul semn în acest sens a fost în momentul în care s-a ales conducerea superioară a partidului, când liderul PNL Vâlcea, Cristian Buican, a fost uitat de colegii săi, care nu l-au trecut pe lista de vicepreşedinţi. Asta în ciuda faptului că peneliştii vâlceni s-au clasat pe locul IV pe ţară în urma rezultatelor electorale din anul 2012.
A urmat, mai apoi, o perioadă în care liberalii din Vâlcea s-au agitat, au făcut şedinţe, au făcut liste cu propuneri pentru secretarii de stat. În van însă, pentru că niciun vâlcean nu a fost numit în vreo funcţie de conducere la nivelul ministerelor. În acel moment, supărat nevoie mare, Cristian Buican se pare că a îndrăznit să-şi ameninţe liderii centrali cu demisia, cerând imperativ să i se ia în calcul propunerile. Evident, acest lucru nu s-a întâmplat, iar „puterea” lui Buican la centru scădea din ce în ce mai mult.
Acum însă a devenit o certitudine că liderul PNL Vâlcea nu mai are trecere la Bucureşti, el fiind marginalizat şi luat în râs. După ce fostul secretar de stat al Ministerului Educaţiei, Stelian Fedorca, a fost eliberat din funcţie la începutul lunii martie, fiind găsit în incompatibilitate de ANI, lui Buican i s-a promis că postul rămas vacant i se va da unui liberal vâlcean. S-a vehiculat numele fostului inspector al Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea, Florin Smeureanu, iar mai apoi al directorului Grupului Şcolar „Constantin Brâncoveanu” de la Horezu, Constantin Sorici. În final, niciunul nu a ajuns secretar de stat, postul fiind dat luni, 20 mai 2013, Valentinei Ştefania Duminică, membru PNL Ilfov.
CLAUDIA STANCIU
Lasă un comentariu