Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

BREAKING NEWS: Năstase îl reclamă pe Băsescu la CSM

Din spatele gratiilor, fostul premier Adrian Năstase a depus o sesizare la CSM împotriva preşedintelui Traian Băsescu. Acesta solicita ca inspecţia judiciară să fie sesizată în cazul lui Traian Băsescu, acuzândul pe preşedintele ţării că ar fi influenţat instanţa de judecată în cazul său. „Vă rog să sesizați inspecția judiciară (în măsura în care nu există deja o auto-sesizare) cu următorul aspect. În dimineața de 6 ianuarie 2014, în cadrul unei emisiuni televizate, la B1TV, între orele 11 și 12, Președintele României, Traian Băsescu a afirmat „Năstase a reuşit să instituie un sistem clientelar care a fost şi este extrem de greu de dizlocat „. Întâmplător sau nu, la ora 16.30, Completul de 5 judecători penal al Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie, condus de judecătorul Ionuț Matei, a pronunțat sentința în dosarul nr. 1919/1/2013, adăugând o condamnare pentru fapte de corupție, fapte pentru care am fost achitat prin penală nr. 474 din 30 martie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Penală în dosarul nr.3862/1/2010. Vă rog să constatați că Președintele României a făcut o afirmație, în contextul în care dosarul era nefinalizat, afectând, în acest fel, independența justiției.”, se arată în petiţia înaintată membrilor CSM şi postată de Năstase pe blogul său personal.