Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Bogdan Badea ar putea fi secretar de stat la Ministerul Economiei

Deşi părea că în ultimul timp deputatul Cristian Buican este urmărit de ghinion, iată că soarele a apărut şi pe strada sa, veştile bune începând să curgă pentru preşedintele PNL Vâlcea. După ce a fost „uitat” la congresul liberalilor din martie, el nefiind trecut pe buletinele de vot la funcţia de vicepreşedinte, iată că acum Cristian Buican ne anunţă cu mare satisfacţie că el este unul dintre cei 31 de vicepreşedinţi ai lui Antonescu, înlocuindu-l pe Dan Radu Ruşanu. „Alegerea preşedintelui liberalilor vâlceni într-una din cele 31 de posturi de vicepreşedinte al PNL vine ca o recunoaştere a importanţei pe care filiala Vâlcea o are în structura organizatorică a partidului, precum şi a succesului modelului de management implementat de către deputatul Cristian Buican în filiala pe care o conduce, model ce a poziţionat filiala vâlceană în primele cinci filiale ca importanţă în ceea ce priveşte numărul aleşilor locali şi al parlamentarilor” – se arată în comunicatul de presă remis redacţiei noastre de la biroul deputatului Cristian Buican.

De asemenea, Cristian Buican ne-a mai anunţat cu emfază că în cadrul şedinţei BPN de luni, 27 mai a.c. au fost votate propunerile pentru ocuparea funcţiilor de secretar de stat din cadrul Ministerului Economiei şi Ministerului Educaţiei. Liberalilor vâlceni le va reveni funcţia de secretar de stat din cadrul Ministerului Economiei, iar cea din cadrul Ministerului Educaţiei să fie ocupată de către o persoană din filiala PNL Ilfov. Buican explică eşecul numirii lui Smeureanu la Ministerul Educaţiei ca pe o consecinţă a negocierilor politice din cadrul PNL şi a „recomandărilor” venite din partea colegilor de alianţă judeţeni, Florin Smeureanu devenind „victima” acestora. Aşadar, se înţelege că trocul politic a fost făcut, rocada realizându-se între Smeureanu şi Bogdan Badea, liberal vâlcean, mutat de ceva timp pe plaiuri dâmboviţene.

Pentru ocuparea funcţiei de secretar de stat la Ministerul Economiei, liberalii vâlceni l-au propus pe domnul inginer Badea Bogdan, un bun specialist provenit din rândurile lor. Cu o vastă experienţă administrativă şi economică din timpul guvernării liberale din anii 2007-2008, atunci când a ocupat funcţii importante în domeniul energetic, precum şi în urma experienţei acumulate în ultimii ani în domeniul privat în domeniul energiei regenerabile, domnul Badea Bogdan reprezintă una din cele mai bune soluţii pentru ocuparea acestei funcţii.

Chiar dacă în prezent Badea Bogdan activează politic în cadrul organizaţiei PNL sector 5, implicarea sa în cadrul organizaţiei vâlcene a PNL reprezintă o constantă şi o certitudine, iar asumarea sa de către liberalii vâlceni este de necontestat, mai ales în condiţiile în care acesta a fost preşedinte al TNL Vâlcea şi membru al Biroului Politic Teritorial al PNL Vâlcea până acum trei ani.

MAGDA POPESCU