Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Bleotu şi Nedelcu au fumat pipa păcii

ACORD. Deputatul PSD i-a reproşat totuşi primarului din Drăgăşani că stă prea mult în compania pedelistului Valentin Iliescu şi că nu a mai trecut de luni de zile pe la partid. Pentru a-l susţine în campania electorală din luna iunie a acestui an, Vasile Bleotu a pus şi câteva condiţii. Gurile rele din PSD susţin însă că parlamentarul din Drăgăşani nu va uita niciodată umilinţele la care l-a suspus primarul, plănuindu-şi în secret răzbunarea.   

După ce aproape patru ani de zile nu au comunicat decât prin declaraţiile date în presă, deputatul PSD Vasile Bleotu şi primarul municipiului Drăgăşani, Cristian Nedelcu, au ajuns la un consens, împăcându-se în faţa colegilor lor de la Comitetul Executiv al Consiliului PSD Vâlcea. Gurile rele spun că acest gest a fost făcut de dragul aparenţelor, pentru că Bleotu nu va uita umilinţele la care l-a supus edilul din Drăgăşani prea uşor, plănuind o răzbunare chiar în campania electorală din vara acestui an. Până atunci însă, în cadrul şedinţei pesediştilor ce a avut loc vineri, 2 martie a.c., preşedintele PSD Vâlcea, Ion Cîlea, i-a cerut deputatului Bleotu să renunţe la orgolii şi să-l susţină pe Nedelcu pentru încă un mandat la Primăria Drăgăşani. Profitând de ocazie, parlamentarul Colegiului Uninominal Drăgăşani i-a reproşat edilului că inaugurează investiţii în oraş avându-l alături pe duşmanul său numărul 1, pedelistul Valentin Iliescu, şi că nu a mai trecut pe la partid de luni întregi. Astfel, pentru a-l susţine în campania electorală, Bleotu a pus condiţia ca de acum înainte să aibă o relaţie bazată pe comunicare şi Nedelcu să se supună deciziilor de partid. Cu toate acestea, deputatul PSD a avertizat că are informaţii cum că la Drăgăşani va candida un independent, ce are susţinerea oamenilor şi care are şanse mari la postul de primar. Nu sunt puţini pesedişti, însă, care afirmă că acel candidat ar fi un tânăr avocat susţinut chiar de Vasile Bleotu.

CLAUDIA STANCIU