Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Beneficii pentru aleşi sau grijă pentru angajaţii din Parlament?

Conducerea Camerei Deputaţilor a aprobat, luni, 7 octombrie a.c., redeschiderea punctului de eliberare a reţetelor medicale pentru demnitarii şi angajaţii din Palatul Parlamentului, care va asigura medicamentele de maximă urgenţă, reduse cu 10-20% faţă de preţul pieţei, iar orice medicament poate fi adus în 2-4 ore.

Decizia a stârnit vii controverse, chiar şi printre parlamentari. Astfel, deputatul PNL Horia Cristian a spus că se delimitează de beneficiile decise, în timp ce preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, a replicat că este un lucru bun pentru angajaţi şi că nu este vorba de niciun beneficiu.

În replică, Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a catalogat decizia Camerei Deputaţilor privind redeschiderea acestui punct farmaceutic în Parlament ca fiind incorectă şi, pe deasupra, o prostie. Anunţul deschiderii farmaciei i-a revoltat şi pe pacienţi care susţin că doresc acelaşi tratament cu al politicienilor.

În legătură cu acest subiect, deputatul PSD de Vâlcea Constantin Rădulescu ne-a declarat: „Am înţeles că solicitarea înfiinţării farmaciei aparţine angajaţilor Camerei Deputaţilor, deci nu deputaţii au solicitat acest lucru. Farmacia care se va înfiinţa aici trebuie să fie una cu regim public care să respecte condiţiile generale pentru desfăşurarea acestui tip de activitate! Deputaţii nu au nevoie de farmacie cu reduceri de preţuri!”.