Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Aurel Vlădoiu într-un tur de forţă prin judeţ

De curând, conducerea filialei judeţene a Partidului Social Democrat a participat la mai multe şedinţe de Birou local ale organizaţiilor din vestul judeţului. Conform spuselor secretarului general al partidului, Liviu Dragnea, oraşul Horezu va deveni un district, în jurul căruia vor gravita alte trei localităţi. „Vom avea, obligatoriu, un consilier judeţean din 2012 încolo. Domnul preşedinte Cîlea le-a recomandat celor prezenţi să-şi aleagă un reprezentat pentru mandatul 2012-2016, pentru că Berbeştiul a fost reprezentat două legislaturi în Consiliul Judeţean”, a spus Aurel Vlădoiu, deputatul Colegiului Horezu.

În privinţa alegerilor locale de anul viitor, social-democraţii au stabilit că vor propune candidat propriu dacă se vor derula două tururi electorale. „Dacă va fi un singur tur de scrutin, se va face un sondaj de opinie în cadrul Uniunii Social-Liberale, iar cel mai bine plasat va fi candidatul. Colegii noştri din organizaţia Horezu au cerut să mergem separat în alegerile locale, pentru că se vor câştiga mai mulţi consilieri locali din partea PSD şi PNL şi vom avea majoritate. Le-am transmis să se orienteze bine asupra desemnării consilierilor locali, care nu trebuie să fie doar din centrul oraşului, ci trebuie să reprezinte toate satele din componenţa Horezului”, a mai spus Aurel Vlădoiu.

În plus, în comuna Mateeşti, Ion Cîlea a organizat – conform Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Judeţean – o întâlnire cu cetăţenii din zonă unde au participat directori şi specialişti de la Camera Agricolă, Regia Autonomă de Drumuri şi Poduri, Serviciul Judeţean de Pază, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Direcţia de Evidenţă a Persoanelor, Direcţia de Protecţie a Plantelor. Cetăţenii din Mateeşti şi din localităţile învecinate au venit în număr mare la întâlnirea cu preşedintele Consiliului Judeţean, care a inventariat problemele ridicate şi a indicat soluţii pentru rezolvarea acestora.