Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Au început gogoşile electorale!

Autostrada Sibiu – Piteşti devine prioritate pentru guvernul Ponta III

După ce Ponta şi Şova s-au opus luni la rând proiectului cerut de Bruxelles, acum, în prag de campanie pentru europarlamentare, pesediştii s-au gândit că dă bine să iasă public şi să spună că autostrada Sibiu – Piteşti se va realiza. Cât să credem în ceea ce spun pesediştii, nu ştim, însă, anunţul vine pompos şi oficial de la Ministerul Fondurilor Europene, condus de Eugen Teodorovici şi nicidecum de la Ministerul Transporturilor, condus de Dan Şova, cum ar fi fost normal. Dacă într-adevăr acest proiect devine realitate, industria de Automobile de la Dacia va fi prima care va beneficia de investiţie, deoarece, acum, în lipsa unui drum de mare viteză, compania produce cu 30 de euro în plus pe maşină.

Într-un document consultativ publicat de Ministerul Fondurilor Europene, tronsonul Sibiu-Piteşti figurează la priorităţi, ca parte a autostrăzii Nădlac-Bucureşti. Documentul apare după ce Comisia Europeană a criticat în mod repetat propunerile şi variantele puse de partea română în Acordul de parteneriat pentru exerciţiul financiar european 2014-2020, recomandând modificări în special la Transporturi şi Competitivitate. Acordul de parteneriat a fost de altfel respins în două rânduri de Comisie, fiind caracterizat drept „stufos” şi „lipsit de viziune”.

Autostrada Sibiu–Piteşti se regăseşte în proiectele europene de infrastructură prioritare şi de importanţă strategică, fiind inclusă în Proiectul Prioritar 7 al reţelei TEN-T (Trans European Networks – Transport) a Uniunii Europene (care cuprinde ruta principală de autostradă Nădlac – Lugoj – Drobeta Turnu Severin – Calafat şi Lugoj – Deva – Sibiu – Piteşti – Bucureşti – Port Constanţa) şi Coridorul Rin – Dunăre.

Dan Şova s-a opus constant proiectului, deşi a fost interpelat în nenumărate rânduri de parlamentarii vâlceni, spunând că proiectul este prea costisitor. În studiul de fezabilitate realizat în 2007 şi care acum este expirat, costurile se ridică la 3,2 mld. euro. În 2012, Dan Şova, ministrul Marilor Proiecte, pe atunci, a blocat un nou studiu de fezabilitate propus de Alexandru Nazare, ministru PDL la Transporturi, motivând că s-ar cheltui prea mulţi bani.

Desigur, Dan Şova nu aflase la vremea respectivă că autostrada Sibiu – Piteşti figurează cu finanţare europeană nerambursabilă în proporţie de 85%, şi în exerciţiul financiar deja încheiat 2007-2013, şi în cel actual, care se încheie în 2020. Mai mult, Victor Ponta a bătut câmpii cu graţie, când a venit vorba despre această investiţie: „Pentru tronsonul între Râmnicu Vâlcea şi Sibiu, studiile de fezabilitate presupun o sumă atât de mare, în jur de 4,5 miliarde de euro, care depăşeşte tot ce avem noi bani”, afirma premierul.

Cristian Buican îi solicită lui Victor Ponta să îl demită pe ministrul „Şovă-iala”

Preşedintele liberalilor vâlceni îi solicită Prim-Ministrului să îl demită pe domnul Dan Şova care, prin atitudinea, acţiunile şi comportamentul său, a întârziat cu 16 luni realizarea acestei porţiuni de autostradă, aceasta fiind exact perioada de când se află în fruntea ministerului ce gestionează construcţia de autostrăzi din România. Atâta timp cât domnul Şova va fi Ministrul Transporturilor nu vom avea garanţia realizării autostrazii Sibiu – Pitesti.

Deputatul Cristian Buican consideră că domnul Victor Viorel Ponta ar trebui să îi prezinte scuze publice în legătură cu acuzaţiile de „populism local” şi „minciună” pe care i le-a adus în decembrie 2013. Documentul de pe site-ul Ministerul Fondurilor Europene intitulat „Programul Operaţional Infrastructură Mare” demonstrează că Prim-Ministrul Victor Viorel Ponta i-a adus acuze nefondate. Regulile bunului-simţ şi ale responsabilităţii politice îl obligă pe „şeful” Guvernului să prezinte scuze publice faţă de acestă situaţie.

„Iată că timpul a demonstrat că am avut dreptate şi că Uniunea Europeană, pe fondurile Ten-T, nu finanţează visele ministrului «Şovă-ială». Chiar dacă se va specifica şi în «Programul Operaţional Infrastructură Mare» şi în «Masterplanul de Transport al României» că autostrada Sibiu-Piteşti este prioritară, eu nu mai am cum să-i acord încredere ministrului actual al Transporturilor. Voi urmări îndeaproape toate etapele acestui proces şi voi sancţiona, de fiecare dată, orice încercare de sabotare din partea PSD-iştilor a Culoarului Paneuropean IV. Tocmai de aceea cred că domnul Victor Viorel Ponta ar trebui să îl demită de urgenţă pe ministrul «Şovă-ială» deoarece prin acţiunile sale a întârziat cu 16 luni realizarea acestei autostrăzi. Îi solicit domnului Victor Viorel Ponta să prezinte public scuze pentru afirmaţiile pe care mi le-a adus în decembrie 2013, atunci când mă acuza de «populism local» şi «minciună». Realitatea a dovedit că eu aveam dreptate şi că Prim-Ministrul minţea. Orice om cu minim bun-simţ şi responsabilitate ar proceda aşa cum îi solicit în situaţia de faţă” a declarat preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican.