PDL Vâlcea a fost sancţionat, recent, cu amendă de către Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) pentru încălcarea legii. Mai exact, AEP a constatat că pedeliştii vâlceni au încălcat prevederile legale în modul cum şi-au organizat contabilitatea în anul 2013. În urma controlului efectuat la sfârşitul anului 2014, s-a constatat că PDL Vâlcea a folosit alte surse de finanţare decât cele prevăzute Legea de privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale. Mai mult, deşi legislaţia spune că „partidele politice au obligaţia de a-şi organiza contabilitate proprie”, democrat – liberalii din Vâlcea nu au făcut acest lucru, motiv pentru care s-au ales cu o amendă. „Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat că veniturile Partidului Democrat Liberal – Organizaţia Judeţeană Vâlcea au totalizat 37.120,50 lei și au fost obţinute din cotizațiile membrilor de partid în sumă de 31.720,50 lei, din sponsorizări în sumă de 1.000,00 lei și din alte surse de venit în sumă de 4.400,00 lei. De asemenea s-a constatat faptul că au fost încălcate prevederile art. 3 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 334/2006. Pentru aceste fapte, Partidul Democrat Liberal – Organizaţia Judeţeană Vâlcea a fost sancţionat conform art. 41 alin. (1) şi art. 42 alin. (1) din Legea nr. 334/2006″ – – se arată în comunicatul AEP.
Lasă un comentariu