Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Astre și sateliți în centrul Craiovei

O sferă imensă ocupă, de câteva zile, piața Mihai Viteazul din Craiova. Este pavilionul expozițional „Spațiul European” al Comisiei Europene, care a sosit în premieră în România, după ce a fost prezent, până acum, în alte 18 orașe europene. Expoziția se va afla în Craiova de pe 19 și până pe 27 aprilie, timp în care toți cei interesați de spațiu și de proiectele spațiale europene pot afla mai multe direct de la experți sau se pot întâlni cu primul cosmonaut român, Dumitru Prunariu. De aducerea acestei expoziții europene la Craiova s-a ocupat europarlamentarul PDL, Marian Jean Marinescu.

• R: Domnule Marinescu, cum se face că după marile capitale europene – Londra, Roma, Bruxelles, Madrid, Lisabona – caravana expozițională poposește tocmai în Craiova?

• Marian Jean Marinescu: Am avut ocazia de a vedea o mică parte a expoziției în perioada în care am fost raportor al Parlamentului European pentru sistemele europene de radionavigație prin satelit Galileo și EGNOS, care vor fi prezentate, de altfel, și în cadrul expoziției. Se întâmpla la sfârșitul anului trecut. Am avut o colaborare foarte bună, ca raportor, atât cu Agenția Spațială Europeană, cât și cu Comisia Europeană, prin urmare ideea de a aduce această expoziție și în România a fost bine primită, chiar dacă anul acesta nu era în calendar. Cred că este bine ca evenimente de o asemenea amploare să se desfășoare și în provincie, nu doar în București, așa că am întrebat dacă sunt de acord să vină la Craiova, fiind și puțin subiectiv, desigur, când am propus orașul nostru. Au fost de acord și iată că numărăm deja orele până la inaugurare.

• R: Primul cosmonaut român, Dumitru Prunariu, care înțeleg că v-a fost și coleg de facultate, va fi prezent la expoziție. La ce altceva să ne așteptăm?

• MJM: Vor fi aplicații interactive, planete, o hologramă foarte interesantă, machete ale sateliților europeni, dar și sesiuni de informare de câte 15 minute în fiecare zi, care vor începe la 16:30, 17:30, 18:30. Expoziția va putea fi vizitată până pe 27 aprilie și nu cred că vizitatorii se vor plictisi dacă vor da de mai multe ori prin piața Mihai Viteazul, pentru că astfel pot asista la prezentări diferite. Se va discuta despre ce pot face programele și aplicațiile spațiale pentru agricultură, pentru dezvoltarea regiunii, dar vor fi și povești și prezentări interactive pentru cei mici. Deci, o expoziție pentru toate vârstele, care merită descoperită în detaliu. Și, desigur, pe 23 aprilie ne va face o vizită și Dorin, de la care vizitatorii vor avea cu siguranță multe de învățat.

• R: Să înțelegem că vă vom putea întâlni și pe dumneavoastră la expoziție?

• MJM: Voi participa la inaugurarea oficială, pe 18 aprilie, alături de reprezentanții autorităților locale și județene, pe care doresc să le felicit, de altfel, pentru mobilizarea bună, și sper să găsesc puțin timp în una din zile să studiez mai bine și expoziția, ca vizitator.