Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

ANDREI GHEORGHIU: Timpul privilegiilor, al corupției și disprețului față de oameni a trecut!

Merită aleșii locali pensii speciale, după ce au ținut orașele și comunele ani de zile în subdezvoltare? Merită ei privilegii nesimțite, în timp ce mii de antreprenori nu știu dacă vor reuși să țină firmele în viață până la finalul anului, loviți de criză, iar sute de mii de oameni sunt afectați de șomaj?
Merită baronii locali, primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți de consilii județene, pensie specială, după ce și-au ridicat averi impresionante din bani furați?
Este revoltător să argumentăm că pensile speciale sunt o motivație pentru ca ei să nu fie coruptibili. Cinstea nu se vinde, o pensie specială nu te face integru, ci educația. O educație de care eu și echipa de consilieri ai Alianței USR PLUS am beneficiat, conceptul de “șpagă” ne este complet străin
Pensiile speciale nu au nicio legitimitate, la fel și autorii morali ai acestui sistem corupt – PSD și PNL.
Avem nevoie de competență în administrație, vom susține o salarizare proporțională cu munca și responsabilitățile fiecăruia.
Candidez la Primăria Râmnicu Vâlcea și nu am nevoie de niciun privilegiu, așa cum cere vechea clasă politică.
Pe 27 septembrie mergem la vot și le spunem: “Fără pensii speciale!”; “Fără privilegii!”.
Votul tău este VOCEA ta!

Este timpul să dăm cetățenilor VOCE în administrația locală!

Andrei Gheorghiu
Candidatul Alianței USR-PLUS pentru Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea